Raluca Turcan a anunțat că două dintre proiectele pe care le-a inițiat în perioada în care a fost ministru al Culturii sunt continuate de Guvernul Bolojan
Deputata PNL Sibiu, Raluca Turcan, a anunțat cu mândrie că două dintre proiectele pe care le-a inițiat în perioada în care a fost ministru al Culturii sunt continuate de Guvernul Bolojan. Printre acestea se numără semnarea unui nou Acord-cadru de împrumut între România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în valoare de 140 milioane de euro, o sumă care va fi dublată prin contribuții din bugetul național.
„Aceste demersuri vor asigura realizarea sau restaurarea a 14 obiective culturale de importanță națională și europeană. Este un pas important pentru păstrarea și valorificarea patrimoniului nostru cultural, dar și pentru dezvoltarea turismului și a economiei naționale”, a declarat Raluca Turcan.
Printre proiectele de restaurare și construcție incluse în acordul de finanțare se numără:
Construirea unei noi clădiri pentru Opera Națională Română din Iași
Extinderea Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
Restaurarea Operei Naționale București și construirea unui depozit pentru decoruri
Restaurarea și punerea în valoare a Muzeului „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu
Consolidarea și amenajarea sediului Muzeului Național de Artă Contemporană
Restaurarea Ateneului Român și a Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia
Amenajarea Vilei Regina Maria din Mamaia și multe altele
De asemenea, Guvernul a adoptat o Hotărâre pentru extinderea cu patru ani a unui important program de investiții în patrimoniul cultural, sprijinit tot de BDCE, care va asigura finalizarea până în 2029 a lucrărilor de restaurare la Muzeul Național „George Enescu” – Palatul Cantacuzino și la Muzeul „Dr. Ioan și Nicolae Kalinderu”.
Raluca Turcan a subliniat impactul semnificativ pe care aceste proiecte îl vor avea asupra economiei și turismului: „Vor fi create noi locuri de muncă, iar patrimoniul cultural va fi păstrat și pus în valoare pentru generațiile viitoare. Este un pas important în direcția în care patrimoniul cultural să devină o prioritate națională.”

Comentariile sunt închise.