Raluca Turcan: Coaliția a decis în unanimitate. Dar de ce a fost nevoie de patru luni de întârziere pentru lucruri care erau evidente de la început?

Liderii coaliției de guvernare s-au reunit luni, 23 februarie, la Palatul Victoria, pentru a discuta principalele coordonate ale bugetului de stat pentru anul 2026, inclusiv modul de împărțire a fondurilor între ministere și prioritățile de investiții. În urma întâlnirii, reprezentanții partidelor din coaliție au anunțat că au ajuns la un acord adoptat în unanimitate, stabilind totodată pașii care urmează să fie parcurși în perioada următoare pentru definitivarea și adoptarea bugetului. Deputata Raluca Turcan a precizat, referitor la discuțiile purtate, că întâlnirea a vizat atât construcția bugetară pentru 2026, cât și direcționarea fondurilor către domeniile considerate prioritare, în special în ceea ce privește investițiile. Potrivit acesteia, consensul obținut în cadrul coaliției oferă premisele unei planificări financiare predictibile și orientate spre dezvoltare.

Urmează ca proiectul de buget să fie detaliat la nivel tehnic și transmis în procedură parlamentară, conform calendarului stabilit de Guvern.

Coaliția a decis în unanimitate. Dar de ce a fost nevoie de patru luni de întârziere pentru lucruri care erau evidente de la început?

Era nevoie de luni de negocieri ca să înțelegem că economia are nevoie de un pachet real de relansare, nu doar de sloganuri?
De ce investițiile și competitivitatea ajung „prioritate” pentru toata coaliția, abia după ce mediul privat a tras semnale de alarmă repetate?
De ce abia acum vorbim serios despre stimulente pentru clădirile istorice, când patrimoniul se degradează sub ochii noștri?
Câte reforme mai amânăm până când vom spune onest că nu mai e vorba despre lipsă de soluții, ci despre lipsă de voință?
Câte ședințe mai sunt necesare ca să înțelegem că modernizarea statului nu e un slogan, ci o urgență?
Reforma nu mai poate fi amânată. Dar întrebarea rămâne: de ce de fiecare dată ajungem la concluziile corecte….prea târziu, cu unanimitate, dupa luni de blocaj în interes politic?”, a transmis deputata PNL Sibiu Raluca Turcan prin intermediul paginii sale de Facebook.

 

Comentariile sunt închise.