Raluca Turcan: Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că în România există un risc sistemic la nivelul sistemului judiciar

Deputata PNL Sibiu, Raluca Turcan, susține că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene privind existența unui risc sistemic la nivelul sistemului judiciar din România reprezintă un semnal de alarmă major pentru statul de drept. Liberală afirmă că decizia CJUE ar trebui să preocupe întreaga clasă politică și avertizează asupra riscului ca instituțiile statului să își piardă credibilitatea în fața cetățenilor.

„Nu mai este vorba doar despre percepții sau despre dispute politice.

Îngrijorările privind statul de drept din România sunt constatate inclusiv de instituții europene.

Astăzi, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că în România există un risc sistemic la nivelul sistemului judiciar.

Cine mai poate pretinde că totul este în regulă?

Decizia CJUE, care este de o gravitate excepțională, ar trebui să îi preocupe pe toți liderii României!

Este deosebit de grav ca Înalta Curte de Casație și Justiție sa încalce angajamentele asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

Acolo unde statul de drept este slăbit, apare statul capturat.
Un stat în care infractorii scapă prin proceduri și reguli construite chiar de instituțiile care ar trebui să facă dreptate.
Un stat în care unii infractori ajung să decidă, în loc să fie condamnați.

Iar cetățeanul cinstit rămâne cu sentimentul că legea nu îl apără, ci îl pune în genunchi.

Asta este cea mai gravă criză a României.”, a transmis deputata PNL Sibiu Raluca Turcan.

 

Comentariile sunt închise.