Raluca Turcan: Echipa PNL Sibiu a transmis un mesaj clar- câștigă în Sibiu!

 PNL și-a lansat vineri, 12 aprilie, candidații pentru pentru alegerile locale din 9 iunie. În cadrul evenimentului, deputata Raluca Turcan (ministrul Culturii și președinta Organizației Județene PNL Sibiu) a transmis un mesaj clar: Echipa PNLSibiu câștigă în Sibiu! Va fi sprijin pentru PNL la nivel național și pentru PNL la guvernare și după 2024.
„Victoria PNL are două ingrediente: echipa, care s-a consolidat prin muncă, efort comun, rezultate și încrederea sibienilor, care simt rezultatele muncii noastre în casele lor, în viața lor.
 PNL are oameni buni în administrația locală, a fost la guvernare pe care și-a asumat-o în momente dificile, în timp ce alții erau la televizor și fugeau de responsabilitate. Trioul : administrație locală, guvern, parlament, a tras în aceeași direcție pentru sibieni și pentru interesul public.
PNL este singura șansă pentru a garanta politici de dreapta în România și singurul partid veritabil de dreapta. Cei care astăzi se pretind de dreapta, nici ei nu știu ce sunt cu adevărat.
PNL este la originea tuturor politicilor de dezvoltare din ultimii ani și singura certitudine că mergem inainte spre un standard de viață cât mai apropiat de media europeană. Deși cifrele arată că PIB/locuitor este de 75% din media europeană, mulți oameni încă nu simt o creștere a calității vieții ca în occident!
PNL a guvernat în perioadele cele mai grele: criza din pandemie, criza războiului din Ucraina, criza energetică. În toate aceste perioade am fost membru al Executivului din poziția de vicepremier, ministru al Muncii, acum am onoarea să fiu ministrul Culturii. Va mărturisesc ca PNL a guvernat cu bună-credință și în interesul României.
PNL este vocea mediului de afaceri, a modernizării României. În plus, administrațiile locale au nevoie de PNL la guvernare, pentru că PNL a adus investiții și dezvoltare în toate regiunile țării.
La Sibiu, administrația liberală de la Consiliul Județean, Daniela Cîmpean, și primarii bravi ai PNL au adus dezvoltare în județ, pe care dacă îl străbați poți să spui imediat ce localități sunt administrate de liberali și care nu. Iar sibienii ȘTIU lucrul acesta.
La Sibiu, pentru a 3-a oară consecutiv, Daniela Cimpean este confirmată pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.
Realizările obținute și munca depusă de Daniela o îndreptățesc să-și continue proiectele și să fie in continuare sprijin pentru localitățile din județ să se dezvolte.
Primarii din Sibiu sunt printre cei mai harnici și dedicați primari din țară, iar liberalii sibieni se mândresc cu performanțele lor!
Ei sunteți cei care au generat un adevărat model liberal de administrație publică în România, care ar trebui multiplicat în cât mai multe localități.
Ei sunt campionii fondurilor atrase pentru localitățile lor, iar datorită lor PNL este și va fi campion politic în județul Sibiu!
Când spun că Sibiul este campionul investițiilor publice mă uit la cifre și ele vorbesc de la sine:
3 miliarde de lei din fondurile europene de coeziune din exercițiul financiar abia încheiat, pentru 317 proiecte de investiții sibiene.
1,1 miliarde de lei pentru 116 obiective de investiții prin Programul Liberal de Investiții #AnghelSaligny.
794 milioane lei pentru 131 de investiții prin #PNRR.
313 milioane de lei pentru 34 de investiții prin #CNI
110 milioane lei pentru 1073 locuințe pentru tineri și 28 locuințe sociale prin #ANL.
21 milioane de lei plăți efectuate pentru cadastrare.
Liberalii știu să facă parteneriate pentru dezvoltare, știu să aducă fonduri europene,
Știu să atragă investiții private!
Acesta este un argument în plus să le spunem oamenilor că, în anul 2024, dreapta câștigă prin PNL și doar prin PNL. Că dreapta înseamnă dezvoltare, modernizare și standard mai ridicat de viață. Că PNL îi reprezintă pe toți cei care vor o șansă la dezvoltare, o șansă la #bunăstare pentru ei și familiile lor!
Mulțumesc colegilor: Lucian Bode, secretar general al PNL, Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației , europarlamentarilor Dan Motreanu, prim- vicepreședinte PNL și Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Partidului Popular European, primarilor sibieni și tuturor celor prezenți la acest eveniment important.”, a transmis Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.