Raluca Turcan: Guvernul a aprobat azi un nou program de investiții, “Temelii culturale”, pe care l-am propus pentru salvarea unor monumente istorice și construirea de clădiri noi, cu destinație culturală!

Proiectul aprobat, pregătit împreună cu Ministerul Finanțelor, înseamnă realizarea următoarelor investiții:
  • construirea unui corp nou de clădire pentru Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, din București
  • restaurarea și modernizarea în integralitate a Operei Naționale Române din București și construirea unui depozit de decoruri.
  • restaurarea și amenajarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși”, din Târgu-Jiu.
  • restaurarea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naționale a României.
  • consolidarea, restaurarea și amenajarea sediului Muzeului Național de Artă Contemporană din București.
  • restaurarea parțială la interior și refacerea unor instalații la Ateneul Român.
  • restaurarea și amenajarea Vilei Reginei Maria de la Mamaia, jud. Constanța, și amenajarea terenului aferent.
  • restaurare și punere în valoare a domeniului (casa-muzeu, capela și anexele) de la Tescani, jud. Bacău – Secția „Dumitru și Alice Rosetti-Tescanu-George Enescu” a Muzeului Național „George Enescu”.
  • consolidarea și restaurarea Casei Samurcaș din cadrul Muzeului Țăranului Român.
  • restaurarea și punerea în valoare a Muzeului Sitului Arheologic Cucuteni – Complexul Național Muzeal „Moldova” din Iași.
    📌consolidarea, restaurarea și amenajarea Vilei arhitectului Paul Gottereau – spațiu cultural al Institutului Național al Patrimoniului din București.
  • restaurarea și amenajarea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca.
  • consolidarea, restaurarea și amenajarea sediului Administrației Fondului Cultural Național, din București.

„Investițiile se vor realiza din fonduri contractate de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și din fonduri naționale.”, transmite ministrul Culturii.

Comentariile sunt închise.