Raluca Turcan: „Ilie Bolojan trebuie să continue la conducerea Guvernului”
Raluca Turcan a transmis un mesaj ferm de susținere pentru premierul Ilie Bolojan, după ce acesta a cerut un vot de încredere în interiorul Partidului Național Liberal, în contextul tensiunilor apărute atât în partid, cât și în cadrul coaliției de guvernare.
Într-o declarație publică, Raluca Turcan a explicat că solicitarea premierului Ilie Bolojan de a primi un vot de încredere „clar și onest” în interiorul Partidul Național Liberal este una justificată, în condițiile în care, în ultimele zile, inclusiv din interiorul PNL au existat voci care au contestat deciziile Guvernului.
Potrivit acesteia, cererea premierului a fost formulată în cadrul unei ședințe care a durat aproape cinci ore și a vizat posibilitatea continuării actului de guvernare fără contestări interne, într-un moment în care presiunea politică este ridicată, inclusiv din interiorul coaliției. „Este o solicitare justă. După mulți ani în care greșelile s-au acumulat în anumite domenii, avem în sfârșit la conducerea Guvernului un om care își asumă corectarea lor, indiferent cât de grele sau nepopulare sunt măsurile”, a subliniat Turcan
Raluca Turcan a mai arătat că perioada măsurilor dificile se apropie de final, iar Executivul urmează să definitiveze, în următoarele zile, un amplu pachet de relansare economică. Acesta va include reconfigurarea schemelor de ajutor de stat, prin lansarea a șapte programe dedicate unor domenii strategice precum resursele minerale, materiile prime critice, cercetarea-dezvoltarea, noile tehnologii și industria de apărare. De asemenea, pachetul va conține o componentă fiscală importantă, adresată microîntreprinderilor și mediului de afaceri în ansamblu. „Este un semnal clar că România intră într-o etapă de reconstrucție economică”, a precizat aceasta.
În plan politic, Raluca Turcan a menționat că premierul a solicitat și reorganizarea unor structuri interne ale partidului, inclusiv a organizației PNL București, pentru a funcționa coerent alături de noul primar general, Ciprian Ciucu. Totodată, organizațiile cu rezultate slabe la alegeri ar urma să fie „împrospătate”, scopul declarat fiind creșterea performanței partidului.
„Astăzi, în PNL există doi lideri pe care oamenii îi creditează fără reținere: Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu. Sunt oameni care au livrat performanță în administrație și au adus voturi în momente electorale critice”, a mai declarat Turcan, adăugând că solidaritatea reală în partid și în coaliție este esențială.
În concluzie, Raluca Turcan a reafirmat că susține continuarea mandatului lui Ilie Bolojan și a subliniat că România are nevoie de stabilitate, coerență și curaj politic. „România nu are nevoie de jocuri interne, ci de leadership, chiar și atunci când drumul este dificil”, a transmis aceasta.

Comentariile sunt închise.