Deputata PNL de Sibiu, Raluca Turcan, a ales să aducă în atenția publicului exemplul impresionant oferit de Elena și Ioan Bârghiș din Slimnic, printr-o postare emoționantă pe pagina sa de Facebook. Mesajul transmis de aceasta evidențiază respectul pentru oamenii gospodari ai județului și pentru inițiativele locale care pun în valoare tradiția, munca și ospitalitatea sibiană. Prin gestul său, Raluca Turcan arată că poveștile autentice ale comunității merită cunoscute și apreciate.
„Dacă, în mod normal, o imagine face cât o mie de cuvinte, sunt convinsă că cele de mai jos ar umple volume întregi. Reprezintă munca soților Elena și Ioan Bârghiș din Slimnic, cu care își bucură musafirii și care continuă să le umple fiecare zi.
Pensiunea Trei Stejari este un loc în care fiecare colț are câte o poveste, cu numitor comun hărnicia a doi oameni. Ei au transformat 7000 de metri pătrați într-un spațiu demn de umbra celor trei arbori bătrâni ca istoria. Sunt trei stejari în curtea familiei Barghiș, sus, pe deal. Probabil de la ei au învățat Elena și Ioan să aibă răbdare, să acorde timp fiecărui plan. Iar ceea ce a ieșit, după ani de muncă, este extraordinar!
Elena a croit totul în pensiunea cu 6 camere oferite oaspeților, iar Ioan și-a dovedit iscusința într-o bucătărie pe care a utilat-o după cele mai noi standarde și pe care o stăpânește ca un maestru.
Mulțumesc, Elena și Ioan, pentru amintirile pe care mi le-ați creat! Le voi prețui multă vreme!”, a transmis Raluca Turcan în dreptul unor fotografii postate pe pagina ei de Facebook.
Comentariile sunt închise.