Raluca Turcan: În Câmpșor, copilăria se termină prea devreme, dar oameni precum „doamna Jeni” readuc speranța

Deputata PNL de Sibiu, Raluca Turcan, a vorbit despre realitățile dramatice ale copiilor din comunitățile defavorizate din județul Sibiu, pe care le-a descoperit în timpul unei vizite efectuate în Câmpșor, alături de reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială. Într-o postare publică, Turcan a descris imagini cutremurătoare din bordeiele unde „două sau trei generații împart câte o încăpere”, iar copilăria se sfârșește odată cu învățarea cuvintelor „sărăcie” și „țigan”.

„În bordeiele din Câmpșor, Sibiu, acolo unde două sau trei generații împart câte o încăpere, copilăria se termină odată cu deslușirea înțelesurilor unor cuvinte precum sărăcie sau țigan. Copiii înțeleg prea devreme ce înseamnă lipsurile, dar și etichetele puse de societate”, a declarat Raluca Turcan.

Parlamentara liberală a subliniat că, în tot acest univers marcat de marginalizare, există însă și exemple luminoase de solidaritate și umanitate. Un astfel de exemplu este Jenny Rasche, cunoscută în comunitate drept „doamna Jeni”, o femeie originară din Germania care, de peste 20 de ani, își dedică viața copiilor aflați în nevoie.

„Cine e doamna Jeni? Cea care ajută! Jenny Rasche, o tânără de puțin peste 40 de ani, este mama biologică a șapte copii, dar crește alături de ei alți opt și sprijină, prin Asociația Speranță și Zâmbet, peste 2.500 de copii și 1.000 de familii. Le oferă hrană, educație, încredere și dragoste”, a precizat Turcan.

Asociația „Speranță și Zâmbet”, condusă de Jenny Rasche și sprijinită de o echipă dedicată, a construit în cartierul Arhitecților din Sibiu șapte case unde cresc 50 de copii. Cei mici merg la școală, participă la activități educative și artistice, și își trăiesc copilăria într-un mediu sigur și afectuos.

„A creat un sistem, a angajat personal, a construit relații și o lume în care copilăria nu se mai termină repede. Asociația Speranță și Zâmbet și oamenii frumoși de acolo reprezintă binele devenit reflex. Cu brațele lor deschise, par că pot proteja întreaga lume”, a transmis deputata liberală.

Prin această vizită, Raluca Turcan a dorit să atragă atenția asupra nevoii de implicare și solidaritate în sprijinirea copiilor aflați în situații vulnerabile, dar și să evidențieze puterea exemplului personal în schimbarea destinelor.

PUBLICITATE

Publicitate

Comentariile sunt închise.