Raluca Turcan: La mulți ani, prietenilor și aliaților noștri americani!

4 Iulie este Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii, o sărbătoare federală care comemorează adoptarea Declarației de Independență la 4 Iulie 1776. Vă redăm mesajul transmis de către ministrul Culturii, Raluca Turcan, cu acest prilej:

„În acest an, aniversarea Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii se desfășoară sub semnul cinematografiei – “Let’s go to the movies!”

Această tematică este o dovadă a receptivității extraordinare a Statelor Unite față de o industrie care genereaza prosperitate.
Mă bucur că am reușit, ca ministru al Culturii, deblocarea schemei de ajutor de stat, acum în plină derulare și care va aduce investiții străine considerabile în producția de film în România, în mare parte din Statele Unite ale Americii.
Industria cinematografică națională este nu doar o soluție perfectă pentru diplomația culturală, ci și un veritabil motor de promovare turistică și dezvoltare economică a României.
La mulți ani, prietenilor și aliaților noștri americani!”, a transmis Raluca Turcan.

 

Comentariile sunt închise.