Raluca Turcan: M-a bucurat nespus faptul că și sibienii au primit cu atâta caldură concertul Timeless Mood, ce a avut loc pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu

Concertul „TIMELESS MOODS”, un eveniment de crossover cu muzică de salon, a avut loc în Sibiu și alte patru orașe din țară, cu intrare liberă. În prim-plan a fost MH Orchestra, singura orchestră de muzică de salon din România. Despre primirea de la Filarmonica de Stat Sibiu a relatat și ministrul culturii, Raluca Turcan.

„M-a bucurat nespus faptul că și sibienii au primit cu atâta caldură concertul Timeless Mood, ce a avut loc pe scena Filarmonicii de Stat. M.H Orchestra a creat emoții puternice în rândul spectatorilor, livrând o frumoasă experiență crossover, prin melanjul de genuri muzicale. Carismatica violonistă Gianina Meragiu, soprana Oana Șerban, tenorul Florin Budnaru și tânărul violonist Antonio-Nicholas Piculeata, împreună cu orchestra domnului au fost aplaudați minute în șir de către un public obișnuit deja să primească acte culturale de calitate. Este un proiect pe care Ministerul Culturii îl susține, care a ajuns și in Sibiu, iar seara trecută mi-a confirmat încă o dată că așa trebuie să fie.”, a transmis Raluca Turcan prin intermediul paginii sale de Facebook.

Elegant şi casual – muzică de salon, şi armonii pop-rock, se întâlnesc din nou într-o fascinantă experienţă crossover, în concertul TIMELESS MOODS. Primul eveniment va avea loc pe 27 octombrie de la ora 19.00 la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, şi va fi urmat de alte 4 reprezentaţii pe scenele Filarmonicilor din Ploieşti, Piteşti, Braşov şi Sibiu.

Comentariile sunt închise.