Raluca Turcan: Muzeul Național Brukenthal derulează un program expozițional inedit de promovare și cunoaștere a artei japoneze

De mai bine de 5 ani, Muzeul Național Brukenthal derulează un program expozițional inedit de promovare și cunoaștere a artei japoneze, în special a stampelor, o tehnică ce fascinează și emoționează prin delicatețea și rafinamentul construcției formei și a echilibrului compozițional.
„Am avut prilejul să particip la deschiderea unor astfel de expoziții de stampe japoneze, la Sibiu. Am fost impresionantă de lucrările expuse așa cum, cu siguranță, au fost impresionați și numeroșii vizitatori care au participat la cele peste 30 de evenimente organizate pe întreg teritoriul României.
Acest proiect de amploare, gândit de Muzeul Național Brukenthal și de curatorul Alexandru Constantin Chituță, a făcut ca atât stampele japonze, cât și peisajele și istoria acestei țări să fie expuse de la nord la sud și de la est la vestul țării: Baia Mare, Oradea, Iași, Brașov, Timișoara, București, Galați, Suceava; sunt doar câteva locuri unde au fost organizate expoziții dedicate acestei forme de artă.
Mă bucur că programul a intrat de la început în agenda cultural – diplomatică a Ambasadei Japoniei în România și felicit partenerii care au susținut realizarea acestor manifestări culturale de excepție .
Această expoziție, organizată în premieră în România, deschide și seria evenimentelor dedicate Zilei Naționale a Japoniei, Ziua de Naștere a Maiestății Sale Împăratul Japoniei.
Este o mare plăcere și onoare pentru mine să adresez ES Sale domnului Katae Takashi, Ambasadorul Japoniei în România și poporului japonez cele mai calde felicitări și urări de pace, prosperitate și succes, cu prilejul zilei de naștere a Majestății Sale Naruhito, Împăratul Japoniei.”, transmite ministrul Culturii.

Comentariile sunt închise.