Deputata PNL Sibiu, Raluca Turcan, atrage atenția asupra mizei majore a alegerilor care urmează, subliniind că România traversează un moment de răscruce ce impune responsabilitate și discernământ din partea electoratului.
„Traversăm un moment dificil, iar alegerile care urmează ne obligă să fim responsabili și să cântărim cu atenție opțiunile pe care le avem”, a transmis Turcan, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare. Aceasta avertizează că simpla pasivitate sau alegerea impulsivă, din furie ori resemnare, pot periclita valorile democratice: „Istoria ne învață că, atunci când oamenii aleg din resemnare sau din furie, democrația însăși poate deveni o iluzie”.
Raluca Turcan susține că România are nevoie de o cale de mijloc, de un lider echilibrat și credibil: „Nu putem lăsa viitorul României să fie redus la o alegere între două extreme – una care privește spre trecut și alta care mimează viitorul”.
În acest context, deputata îl susține pe Crin Antonescu, despre care afirmă că reprezintă o opțiune solidă pentru viitorul țării: „Crin Antonescu este un astfel de lider. A demonstrat că poate aduce împreună oameni și idei, că poate vorbi fără echivoc despre libertate, despre demnitate, despre locul nostru în Europa”.
Turcan subliniază și importanța implicării României în deciziile de la nivel european: „A fost acolo unde se iau deciziile importante și a înțeles că România nu poate fi doar un spectator în jocul marilor puteri”.
În încheiere, mesajul Ralucăi Turcan este un apel la luciditate și responsabilitate în fața urnelor: „Alegerile nu sunt doar despre cine câștigă, ci despre ce fel de societate vrem să construim. Iar astăzi, mai mult ca oricând, avem datoria să alegem cu luciditate și cu simțul realității”.

Comentariile sunt închise.