Raluca Turcan: Ordonanța austerității nu este pentru instituții cum este Consiliul Județean Sibiu. Însă sunt multe alte instituții în România care în momentul de față irosesc banii publici
Ordonanța austerității, aprobată recent de Guvern,prevede și o măsură care se referă la interzicerea angajărilor în domeniul bugetar, până la data de 31 decembrie 2023. Această ordonanță, potrivit Danielei Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu și prim- vicepreședintele Organizației Județene PNL Sibiu, afectează extinderea organigrame CJ Sibiu, o necesitate la acest moment din cauza numărului mare de proiecte accesate.
„Va trebui să ne reorganizăm mai bine, să ne analizăm resursele și să redcum din cheltuieli. Pentru Consiliul Județean, cea mai gravă parte din această ordonanță, este faptul că ne-am propus să extindem organigrama, pentru că s-au accesat multe proiecte, colegii de la Consiliu sunt supraîncărcați, lucrează mult peste program și avem nevoie să facem noi angajări. Dar, vreau să subliniez că, la nivel guvernamental nu se poate cunoaște situația din fiecare instituție. Este o situație particulară în județul Sibiu, deoarece ne aflăm printre acele județe din țară care au cea mai mică organigramă. Noi am căutat să fim extrem de eficienți, să folosim oameni specialiști pe care să îi renumerăm consistent dar cât ne-a permis și legislația pentru a- i putea motiva. Nu ne-am concentrat pe angajări și nici nu am știut că va veni această ordonanță. Da, ne afectează această ordonanță, deoarece mi-aș fi dorit să le ofer un pic de lejeritate colegilor mei din consiliu. Dar sunt oameni dedicați care vor înțelege acest aspect și așteptăm să se ridice aceste măsuri.”, a precizat Daniela Cîmpean.
Pe de altă parte, deputatul PNL, Raluca Turcan, a simțit nevoia să mărturisească că îi pare rău pentru angajații Consiliului Județean Sibiu, că sunt „victime colaterale”, deoarece le cunoaște activitatea și știe cât de implicați sunt în realizare de proiecte.
„Simt să fac o precizare ca semn al prețuirii mele pentru activitatea care se derulează în acest moment la Consiliul Județean Sibiu și o spun cu toată responsabilitatea. Această ordonanță este o ordonanță pentru reducerea risipei, ori ca să reduci risipa trebuie să ai risipă. Din tot ceea ce se întâmplă în momentul de față în CJ Sibiu și dacă ne uităm atent la cheltuielile pe care trebuie să le suporte această instituție cu foarte multe instituții pe care le are în subordine, risipa aș putea spune că este de domeniul iluzoriului. Această ordonanță nu este pentru instutiții cum este Consiliul Județean Sibiu. Însă sunt multe alte instituții în România care în momentul de față irosesc banii publici și dacă la vreun moment voi simți nevoia voi veni cu date și cu cifre, deoarece am ajuns în situații hilarii în care angajați la stat, în instituții în cea mai mare parte acestea fiind centrale, sau în companii de stat, sunt plătiți de zeci de ori mai bine decât manageri de companii private care crează dezvoltare în România.”, consideră Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.