Raluca Turcan: Orice critică adusă legii salarizării, făcută cu bună-credință și bazată pe aspecte care pot fi îmbunătățite, este binevenită

Deputata PNL Sibiu, Raluca Turcan, îl critică dur pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, pe tema legii salarizării unitare, acuzând social-democrații că au blocat ani la rând reforma asumată prin PNRR și că încearcă acum să compromită un proiect îmbunătățit. În opinia sa, actualul Guvern încearcă să finalizeze o reformă esențială pentru România, în timp ce PSD recurge la atacuri politice în loc să își asume responsabilitatea pentru întârzierile din mandatul anterior.

„Orice critică adusă legii salarizării, făcută cu bună-credință și bazată pe aspecte care pot fi îmbunătățite, este binevenită.

Dar să fii președintele PSD, după ce partidul tău a avut trei miniștri ai Muncii care au ratat unul dintre cele mai importante obiective de reformă din PNRR, punând în pericol fonduri europene nerambursabile de sute de milioane de euro, iar apoi să ataci un proiect de lege îmbunătățit radical față de varianta lăsată în urmă de ultimul ministru PSD, pentru care s-a plătit inclusiv un milion de euro pe consultanță, înseamnă să dai dovadă de o rea-credință greu de imaginat și de lipsa celei mai elementare decențe.
Premierul Ilie Bolojan încearcă să ducă la bun sfârșit o reformă pe care România și-a asumat-o atât în fața propriilor cetățeni, cât și în fața partenerilor europeni. În loc să contribuie la corectarea unui proiect pe care propriul partid l-a tergiversat ani la rând, PSD preferă să îl saboteze politic.
Mă întreb câți oameni de bună-credință din această țară nu văd că legea salarizării este îmbunătățită de oameni care repară ceea ce alții au lăsat neterminat pentru că au fost preocupați mai degrabă de vânătoarea de voturi, de confortul electoral și politic decât de reforma de care România avea nevoie?
Sorin Grindeanu își dă, zi de zi, examenul neputinței ca lider politic. Plan după plan se dovedește a fi doar o cacealma, iar promisiune după promisiune se transformă în eșec.
Și atunci mă întreb: de ce ar avea respect pentru angajații din sistemul public, când nu a avut respect nici măcar pentru propriii colegi de partid? I-a convins că are soluții pentru guvernare, pentru România și pentru PSD. Rezultatul este același de fiecare dată: un nou rateu. După încă un rateu.”, a transmis deputata PNL Sibiu Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.