Raluca Turcan: Parlamentul nu trebuie să stea în vacanță parlamentară, în condițiile în care miza pentru România este de peste 4,5 miliarde de euro, bani din PNRR!

Deputata PNL Sibiu Raluca Turcan solicită convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaților pentru adoptarea în regim de urgență a legislației restante din PNRR, avertizând că România riscă să piardă peste 4,5 miliarde de euro dacă reformele asumate nu sunt aprobate la timp.

„Parlamentul nu trebuie să stea în vacanță parlamentară, în condițiile în care miza pentru România este de peste 4,5 miliarde de euro, bani din PNRR!

În următoarele săptămâni, Parlamentul trebuie să dezbată și să adopte cel puțin șase legi, cu o valoare de cel puțin 770 milioane de euro fiecare:
-Legea salarizării în sectorul public;
-Modificarea Codului Administrativ în domeniul carierei funcționarilor publici și pentru garantarea unor concursuri corecte;
-Adoptarea Codului urbanismului, blocat de prea mult timp în Camera Deputaților;
-Legea pentru întărirea luptei împotriva evaziunii fiscale;
-Legea privind măsurile de reformă din sectorul energetic;
–Legislația în domeniul integrității în funcțiile publice.
Îi solicit domnului Sorin Grindeanu, Președintele Camerei Deputaților, care s-a angajat în fața românilor și a Președintelui României că va susține toate proiectele din PNRR, să convoace, de îndată ce proiectele sunt finalizate și depuse, o sesiune extraordinară a Camerei Deputaților, pentru a dezbate și adopta, în procedură de urgență, toate proiectele legislative necesare, pentru a nu rata finanțările din PNRR. O parte sunt rămase restante de pe vremea miniștrilor PSD. Să nu uităm că bugetul României a fost construit în anul 2026, luându-se în calcul că acești bani vor intra în țară!
Cred că acesta este un test de minimă responsabilitate pentru domnul Sorin Grindeanu. Să sperăm că nu o să îl pice!”, a transmis deputata PNL Sibiu Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.