Raluca Turcan: Președintele Iohannis are experiența și anvergura necesare pentru poziția de secretar general NATO

Raluca Turcan, ministrul Culturii și președinta Organizației Județene PNL Sibiu, a transmis prin intermediul rețelelor de socializare că președintele României ar avea experiența necesară pentru poziția de secretar general NATO.
„Președintele Iohannis are experiența și anvergura necesare pentru poziția de secretar general NATO. E cel mai respectat și apreciat lider român la nivel internațional.

Este o candidatură pentru România și pentru coeziunea NATO. Această candidatură ar trebui sprijinită de întreaga clasă politică românească.
Această candidatură mai arată ceva: România are ambiția de a juca într-o ligă superioară la nivel internațional.”, a spus Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.