Raluca Turcan: „Prezența președintelui Nicușor Dan la Washington repoziționează România ca partener serios al SUA”
Deputata PNL Sibiu, Raluca Turcan, a salutat vizita președintelui Nicușor Dan la Washington, apreciind că aceasta transmite „un semnal important” privind relansarea relației României cu Statele Unite.
Potrivit parlamentarului liberal, discursul susținut de șeful statului a fost „orientat spre soluții”, inclusiv în ceea ce privește situația din Fâșia Gaza. „A fost un discurs chiar matematic, aș spune, exact genul de intervenție care reconstruiește încrederea și repoziționează România ca partener serios”, a declarat Raluca Turcan.
Deputata a subliniat că o relație solidă cu Statele Unite se construiește în timp, prin consecvență și capacitatea de a livra rezultate concrete. „O legătură bună se câștigă prin consistență și prin capacitatea de a livra”, a punctat aceasta.
În același context, Raluca Turcan a criticat vocile care contestă demersurile externe ale României, afirmând că există tendința unor actori politici de a critica indiferent de rezultat. „Când nu merge, de ce nu merge? Iar când merge, de ce a mers? Este dovada clară că pentru unii problema nu este rezultatul, ci faptul că trebuie să găsească un motiv să critice”, a mai transmis deputata PNL Sibiu.

Comentariile sunt închise.