Raluca Turcan: România a încheiat anul 2025 cu un deficit bugetar de 7,65%, mai mic cu 0,7 puncte procentuale față de cel estimat

Deputata PNL Sibiu, Raluca Turcan, a declarat că România a încheiat anul 2025 cu un deficit bugetar de 7,65%, cu 0,7 puncte procentuale mai mic decât cel estimat inițial, apreciind acest rezultat drept „o veste foarte bună” și o confirmare a faptului că măsurile adoptate de Guvernul condus de Ilie Bolojan au fost corecte, eficiente și responsabile.

Totodată, Turcan a subliniat că, în acest moment, reducerea deficitului bugetar nu se reflectă încă în nivelul de trai al populației, în condițiile în care creșterea constantă a prețurilor a erodat veniturile, iar presiunea socială este tot mai accentuată. Cu toate acestea, un deficit bugetar ținut sub control reprezintă, în opinia sa, garanția că în anul 2026 nu vor fi majorate taxe și impozite.

„Corecția bugetară trebuie urmată de măsuri pentru stimularea economiei și pentru susținerea celor care muncesc sau vor să muncească mai mult”, a transmis deputata PNL.

Raluca Turcan a indicat ca priorități pentru perioada următoare eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, măsură pe care o consideră o „aberație fiscală” ce a afectat mediul privat și a descurajat angajările. De asemenea, aceasta susține majorarea plafonului pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) la 12 salarii minime brute pentru persoanele care deja contribuie printr-un contract de muncă.

În prezent, plafonul anual de 24.300 de lei, echivalentul a șase salarii minime brute, frânează inițiativa și creșterea economică, consideră Turcan, care atrage atenția asupra situațiilor în care angajații sunt obligați să plătească din nou CASS pentru venituri suplimentare din chirii, dobânzi, dividende, drepturi de autor sau activități independente, chiar dacă beneficiază de asigurări private de sănătate.

Deputata PNL a recunoscut că măsurile de însănătoșire a finanțelor publice au fost cele mai dificile și mai nepopulare, însă a criticat faptul că responsabilitatea este pusă exclusiv pe cei care corectează derapajele bugetare, fără a fi menționați cei care le-au generat.

„Trebuie să privim către viitor și să adoptăm măsuri liberale așteptate de cei care muncesc și investesc, pentru că ei țin economia românească pe linia de plutire”, a conchis Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.