Raluca Turcan: Un profesor este, în multe privințe, un al doilea părinte

Deputata PNL de Sibiu, Raluca Turcan, a transmis un mesaj emoționant de Ziua Învățătorului, amintind că profesorii sunt al doilea părinte pentru elevi și evidențiind devotamentul și pasiunea dascălilor, inspirată de experiența personală a părinților săi profesori, care au demonstrat că educația înseamnă mai mult decât note, ci credința în potențialul fiecărui copil.

„Un profesor este, în multe privințe, un al doilea părinte: petrece ore întregi alături de copiii noștri, îi cunoaște, îi modelează, le poartă de grijă. Și totuși, de multe ori uităm să le mulțumim. Poate ar trebui să o facem mai des, nu doar astăzi. Și da, știm cu toții că uneori părinții le dau mai multe bătăi de cap învățătorilor și profesorilor decât copiii.

Am crescut într-o casă de dascăli. Ambii mei părinți au fost profesori. Mama, profesoară de matematică. Tata, profesor de fizică. Știu cum arată un om care se gândește la elevii lui și acasă, la masă, seara, și în weekend. Părinții mei au fost convinși că meseria de profesor nu se termină la soneria de sfârșit de oră. Rămâneau după program să lucreze cu elevii, făceau ore suplimentare la școală, organizau activități extrașcolare, stăteau de vorbă cu părinții și îi sfătuiau ce traseu educațional se potrivește fiecărui copil. Îi preocupau abilitățile reale ale fiecărui elev, nu doar media din catalog.

Performanța, pentru ei, nu însemna doar olimpici deși au avut foarte mulți! Însemna și acel copil care era pe punctul de a rămâne repetent și pe care l-au ajutat să treacă clasa. De la ei am învățat că cel mai frumos lucru pe care îl poți face pentru cineva este să crezi în potențialul lui înainte ca el însuși să îl vadă.

Le mulțumesc astăzi tuturor dascălilor care poartă în ei acest har. Celor care nu își pierd răbdarea și celor care nu lasă niciun elev în urmă!

La mulți ani de Ziua Învățătorului!”, a transmis deputata PNL Sibiu Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.