Reprezentanții comunei Rășinari au fost alături de comunitatea din Râu Sadului, duminică, 11 octombrie, la aniversarea a 100 de ani de la separarea administrativă a celor două localități. Cu acest prilej, autoritățile din Rășinari au evidențiat legăturile istorice, tradițiile și relațiile apropiate dintre cele două comunități, subliniind că rădăcinile comune continuă să îi unească dincolo de granițele administrative.
„Centenarul comunei Râu Sadului – 100 de ani de istorie și legături care dăinuie
Duminică, 11 octombrie 2026, comunitatea din Râu Sadului a sărbătorit împlinirea a 100 de ani de la separarea administrativă de comuna Rășinari, un moment cu o semnificație aparte pentru istoria locurilor noastre.
Am fost alături de comunitatea din Râu Sadului cu bucuria revederii și cu sentimentul că, dincolo de trecerea timpului și de orice graniță administrativă, rădăcinile comune ne apropie în continuare. Rășinariul și Râu Sadului împărtășesc o istorie care merită păstrată vie, tradiții care ne definesc și legături între oameni care nu se pierd odată cu trecerea generațiilor.
Apropierea dintre cele două comunități este cel mai bine exprimată prin faptul că, așa cum s-a subliniat cu acest prilej, „de multe ori mergem în vizită, ne simțim ca frații, suntem aceiași oameni, de fapt”. Dincolo de istoria administrativă, rămân oamenii, legăturile dintre ei și valorile care ne unesc.
Centenarul a fost o ocazie de a ne aminti de trecut, dar și de a privi cu respect și încredere spre viitor, păstrând vii tradițiile moștenite de la înaintașii noștri.
Mulțumim Ansamblului
Caluserii Din Rasinari pentru implicare și pentru că duce mai departe frumusețea și autenticitatea tradițiilor noastre populare.
Primăria Comunei Rășinari transmite comunității din Râu Sadului felicitări cu prilejul acestui moment aniversar și îi urează multă sănătate, prosperitate și cât mai multe realizări!
La mulți ani, Râu Sadului!”, transmit autoritățile comunei Rășinari.
Comentariile sunt închise.