În cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 au fost achiziţionaţi de către Consiliul Judeţean Sibiu, din fonduri europene nerambursabile, recipienţi pentru colectarea separată a deşeurilor. Municipiului Mediaş îi revine astfel un număr de 31.881 recipienţi, atât pentru gospodăriile la casă, cât şi pentru punctele de colectare amenajate în cartierele cu blocuri, recipienţi care vor permite implementarea principiului „Plătești pentru cât arunci”.
Important de ştiut este faptul că cei care locuiesc la casă vor beneficia de pubele noi pentru colectarea separată a deşeurilor reziduale (menajere), biodegradabile, din plastic/metal dar şi pentru hârtie/carton.
Recipienţii vor ajunge la Mediaş în tranşee, în această perioadă fiind recepţionate pubelele negre destinate deşeurilor reziduale.
Insule digitalizate – runda II
În urma cererii de finanţare pentru Constuirea de insule ecologice digitalizate în Mun. Mediaş, jud. Sibiu – runda II, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor ne-a informat că aceasta a fost acceptată. Finanţarea acestor insule ecologice se face din fonduri nerambursabile aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar valoarea totală a proiectului este de 8.535.332,50 lei, fără TVA.
Proiectul prevede constuirea unui număr de 105 insule ecologice digitalizate, dintre care 52 insule prevăzute cu containere încasetate cu capacitatea de 1,1 mc şi 53 insule prevăzute cu containere staţionare cu capacitatea între 2-5 mc.
Primăria Municipiului Mediaş aprobă susţinerea din bugetul local atât a cofinanţării proiectului, respectiv a tuturor cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului astfel cum acestea vor rezulta din documentaţiile tehnico-economice/contractul de lucrări care pot apărea pe durata implementării proiectului, cât şi a cheltuielilor de mentenanţă a investiţiei pe o perioadă de minimum 5 ani de la efectuarea ultimei plăţi, dar şi a cuantumului lucrărilor pentru perioada de realizare a investiţiei.
Proiectul mai sus amintit completează cele 50 de insule ecologice pentru care s-a obținut deja finanțare în Runda I, valoarea acestui proiect fiind de 3.655.188,50 lei fără TVA.
De asemenea, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, municipiul Mediaş va beneficia de construcţia unui Centru de aport voluntar. Acesta va fi dotat cu containere individuale pentru diferite tipuri de deşeuri, unde cetăţenii vor putea depozita gratuit deşeuri precum cele voluminoase (mobilier, rame geamuri), anvelope uzate, deşeuri electrice şi electronice, deşeuri vegetale, dar şi din construcţii şi demolări. Valoarea aproximativă a proiectului este de 4,5 milioane de lei.

Comentariile sunt închise.