Recital de violoncel și pian la Domeniul Dracula din Daneș, în cadrul ICon Arts Transilvania

Academia ICon Arts Transilvania continuă seria evenimentelor dedicate muzicii clasice cu recitalul „Nocturnes | Cello Resonance”, programat vineri, 7 august, de la ora 19:00, la Domeniul Dracula din Daneș.

Concertul îi va avea în prim-plan pe cursanții masterclass-ului de violoncel din cadrul Academiei ICon Arts, care vor interpreta arii celebre din patrimoniul muzical universal.

Tinerii muzicieni vor evolua alături de Wojciech Fudala, mentor în cadrul Academiei și violoncelist apreciat pe scenele internaționale, acompaniamentul la pian fiind asigurat de Andra Mărgineanu.

Recitalul face parte din programul celei de-a XXIV-a ediții a ICon Arts Transilvania, unul dintre cele mai importante festivaluri și programe educaționale dedicate muzicii clasice din România. Evenimentul oferă publicului ocazia de a descoperi atât talentul noii generații de interpreți, cât și experiența unor artiști consacrați, într-un cadru aparte, la Domeniul Dracula din Daneș.

WOJCIECH FUDALA
Wojciech Fudala s-a născut într-o familie poloneză cu îndelungate tradiții artistice. Își împarte activitatea muzicală între concerte și pedagogie, iar una dintre misiunile sale artistice este promovarea muzicii lui Mieczysław Wajnberg, compozitor polonez de origine evreiască, a cărui creație a fost aproape uitată timp de decenii.
A înregistrat albume pentru case de discuri precum DUX, Brilliant Classics, CD Accord, Chandos și ZigZag Territoires. Ca Young Artist in Residence la Queen Elisabeth Music Chapel, a studiat cu renumitul violoncelist Gary Hoffman. De asemenea, a lucrat cu prof. Paweł Głombik și Jeroen Reuling la Academia de Muzică din Katowice și la Conservatorul Regal din Bruxelles.
Și-a făcut debutul solistic în 2007, interpretând Concertul pentru violoncel de C. Saint-Saëns alături de Orchestra Filarmonicii Sileziene. De atunci, susține concerte în întreaga lume. Ca solist, a colaborat cu numeroase ansambluri, printre care Brussels Chamber Orchestra, Orchestre Royal de Chambre de Wallonie, Filarmonica Baltică Poloneză, NFM – Orchestra Filarmonicii din Wrocław și Orchestre Philharmonique Royal de Liège. A cântat sub bagheta unor dirijori precum Augustin Dumay, Łukasz Borowicz, Michael Guttman, Massimiliano Caldi și Eiji Oue.
Muzica de cameră ocupă un loc important în viața sa artistică. Cântă regulat în FudalaRot Duo, alături de pianistul Michał Rot, și este membru al Polish Cello Quartet. Ambele ansambluri desfășoară o activitate intensă, susținând concerte pe scene importante din Europa, America de Sud, China și Japonia, precum Concertgebouw Amsterdam, Filarmonica din Varșovia, NOSPR, Hong Kong City Hall și Osaka Expo 2025. Au fost invitate la festivaluri importante, precum Cello Biennale Amsterdam, Festival Cervantino, Klara Festival și Wratislavia Cantans.
Wojciech Fudala a prezentat în premieră zeci de compoziții noi comandate de Polish Cello Quartet. Ca artist invitat, a colaborat cu muzicieni remarcabili precum Priya Mitchell, Lorenzo Gatto, Agata Szymczewska, Giovanni Sollima, Gary Hoffman, Dominik Połoński, François Guye, Eldar Nebolsin, Mateusz Borowiak, Maria Szwajger-Kułakowska, Christoph Schiller și Daniel Stabrawa.
Redescoperirea muzicii reprezintă pentru el o misiune artistică esențială. Întâlnirea cu muzica lui Mieczysław Wajnberg a avut un rol decisiv în formarea FudalaRot Duo. Ansamblul a înregistrat lucrări de Wajnberg pentru DUX și Brilliant Classics, iar albumul lor cu integrala lucrărilor pentru violoncel și pian de Mieczysław Wajnberg a fost prima înregistrare poloneză a acestui repertoriu.
Wojciech Fudala se dedică, de asemenea, pedagogiei. Predă violoncel la Academia de Muzică din Łódź. Din 2014, alături de membrii Polish Cello Quartet, coordonează direcția artistică a International Cello Academy, un festival și masterclass unic, care reunește comunitatea violoncelistică europeană.
Din 2014, este violoncelist solist al NFM – Orchestra Filarmonicii din Wrocław. Wojciech Fudala cântă pe un instrument construit la Anvers de remarcabilul lutier Anton Somers.
ANDRA MĂRGINEANU
Pianista Andra Maria Mărgineanu este actualmente doctorandă în anul al IV-lea a Universității Naționale de Muzică din București, sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Dana Borșan, și cadru didactic asociat al aceleiași universități.
A absolvit studiile la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” (sub îndrumarea prof. Mihaela Zamfirescu) și, ulterior, pe cele universitare (licență și masterat) la Universitatea Națională de Muzică din București, sub egida profesorilor universitari Vlad Dimulescu – pian, Manuela Giosa și Verona Maier – muzică de cameră, și Andreiana Roșca – acompaniament.
Activitatea sa artistică, națională și internațională, este vastă, cuprinzând recitaluri solo, colaborări cu filarmonici de renume, precum și participări la numeroase concursuri și festivaluri internaționale de pian.
Premii obținute:
🥇 Premiul I de excelență – iunie 2020 – Concursul Internațional Pro Piano
🥇 Premiul I – iunie 2020 – Concursul Internațional Emil Rotundu
🥈 Premiul II – iunie 2020 – Concursul Internațional Enkore
🏆 Trofeul „Drumul spre celebritate” – octombrie 2018
🥇 Premiul I – The Art of Piano – Great Composers Competition (UK), noiembrie 2019
🏅 Premiul „Lipatti” – Concursul „Drumul spre Celebritate”, 1 aprilie 2017
🥇 Premiul I de Excelență – Concursul Internațional „Pro Piano”, iunie 2015
🏆 Marele Premiu – Concursul „Millenium Piano”, iunie 2013
🥇 Premiul I – Trofeul – Concursul de Interpretare Pianistică „Gradus ad Parnassum”, mai 2011
Prin intermediul unor cursuri de măiestrie, pianista a avut privilegiul de a lucra cu profesori și pianiști de excepție, precum: Julian Martin, Logan Skelton, Amy Gustafson, Dominique Weber, Peter Donohoe, Ian Jones, Leon McCawley, Christopher Hinterhuber, Josu de Solaun, Eduard Kunz, Andrei Gavrilov și Daniel Goiți.
Activitatea sa concertistică include recitaluri solo în România și în străinătate (Turcia, Spania), numeroase recitaluri camerale și concerte alături de maeștri dirijori precum: Sabin Pautza, Leonard Boga, Radu Popa, Liviu Condriuc, Tiberiu Oprea și Bogdan Vodă, în colaborare cu Filarmonica Pitești, Filarmonica „Oltenia” Craiova, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Orchestra de Cameră Radio și Filarmonica Botoșani.
În prezent, formează, alături de Aron Cavassi, Daniel Vots și Soma David-Kacso, Ansamblul de muzică de cameră Apollo, susținând recitaluri în România.
De asemenea, este pianistă asociată Festivalurilor CellEAST și ICon Arts (din 2024) și profesoară de pian la Institutul Kultur21.
Organizatori: UCIMR și XCS Music. Acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu.
Parteneri: Primăria Comunei Biertan, Primăria Moșna, Mihai Eminescu Trust, Colinele Transilvaniei, Universitatea Transilvania din Brașov.
Parteneri culturali: Filarmonica de Stat Sibiu, ADAMS, Contemporary Music Centre (CMC) Ireland, Arts Council Ireland, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Kitharalogos, Filarmonica Brașov, Muzeul Județean de Istorie Brașov.

Comentariile sunt închise.