Redeschiderea Căminului Cultural din Poiana Sibiului, marcată printr-un amplu eveniment cultural

Comuna Poiana Sibiului va marca joi, 23 aprilie 2026, redeschiderea oficială a Căminului Cultural „Gheorghe Bogdan” printr-un program complex de manifestări culturale, educative și comemorative.

Evenimentul va debuta la ora 11:00 cu primirea invitaților, urmând ca, de la ora 12:00, să aibă loc simpozionul „Căminul Cultural: trecut, prezent și viitor”. În cadrul acestuia, primarul comunei, Adrian-Pavel Iovi, va adresa un cuvânt de bun venit, iar programul va continua cu vernisajul expoziției „Personalitățile istorice ale comunei Poiana Sibiului”.

Tot în cadrul simpozionului vor avea loc alocuțiuni susținute de preoți, profesori, oameni de cultură și alți invitați, intervenții culturale și artistice, precum și lansarea micro-monografiei „Profesor Gheorghe Bogdan – In memoriam”. De asemenea, vor fi acordate Diplome de Excelență persoanelor care s-au remarcat prin implicarea în viața comunității.

Publicul va putea vizita și o expoziție temporară intitulată „Poiana Sibiului în documentele Arhivelor Naționale”, dedicată istoriei locale și patrimoniului documentar.

De la ora 13:30, programul continuă în exteriorul clădirii, unde va avea loc dezvelirea unei plăci memoriale amplasate pe fațada Căminului Cultural. Momentul va fi însoțit de o slujbă de sfințire și de un parastas în memoria profesorului Gheorghe Bogdan, personalitate marcantă a comunității.

Manifestările vor culmina, începând cu ora 14:00, cu spectacolul inaugural „Poiana Sibiului – împreună pentru viitor”. Acesta va include decernarea unor titluri de „Cetățean de Onoare”, recitaluri de muzică populară, dansuri tradiționale și alte momente artistice dedicate publicului larg.

Prin organizarea acestui eveniment, autoritățile locale și partenerii implicați își propun nu doar inaugurarea unui spațiu cultural modernizat, ci și consolidarea identității culturale și a spiritului comunitar în Poiana Sibiului.

Comentariile sunt închise.