Reguli simple pentru a proteja mediul

Reguli simple pentru a proteja mediul
Pentru a nu încărca inutil coșurile de gunoi ar trebui să evităm să cumpărăm mai mult decât avem nevoie pentru a nu risca să aruncăm apoi mâncare sau diferite alte produse.
Stop risipei alimentare!
Repartizarea deșeurilor ar trebui să se facă corect în pubele negre, albastre, maro, galbene și verzi. Un lucru care trebuie reținut în aceasta situație este că, este interzisă aruncarea în pubele a deșeurilor voluminoase, periculoase, a celor din construcții și demolări precum și a echipamentelor electrice, electronice sau electrocasnice.
Pubela neagră este dedicată doar deșeurilor menajere.
Toate deșeurile reziduale se pun în saci, iar înainte de aruncarea acestora în pubelă trebuie sa ne asiguram că aceștia sunt bine legați la gură.
Deșeurile menajere NU se depun direct în pubelă.
Deșeurile reciclabile trebuie obligatoriu separate de cele reziduale.
Plasticul și metalul le punem în pubela galbenă, cartonul și hârtia în pubela albastră, sticla urmează să fie puse în pubela în pubela verde , în timp ce în pubela maro punem coji de la legume, fructe, zaț de cafea, coji de ouă, frunze, crengi.
Echipele de colectare pot refuza colectarea recipientului dacă nu sunt respectate regulile de colectare separata a deșeurilor.
Același lucru este valabil si pentru sacii galbeni și albaștri în care sunt puse materialele reciclabile. Ambalajele trebuie pliate sau turtite înainte de a fi puse în saci, care apoi sunt legați la gură.
Deșeurile voluminoase sau periculoase trebuie păstrate în gospodărie până la depunerea lor în containerele speciale în cadrul campaniilor de colectare.
Orice avem prin casă, lucruri mai vechi trebuie să încercăm să le dăm o altă întrebuințare, să le reutilizăm înainte de a renunța la ele.
Deșeurile de textile dacă nu sunt rupte sau murdare le putem dona sau le putem pune în containerele aflate în fiecare cartier , astfel încât acestea să ajungă la persoane care poate au nevoie și să nu ajungă la groapa de gunoi.
Specialiștii afirmă că 1 litru de ulei uzat poluează aproximativ un milion de litri de apa, cantitatea necesara pentru un om adult o perioada de 14 ani!

Comentariile sunt închise.