Reținuți pentru violență în Hamba: agresori din Șura Mare, sub control judiciar

Doi bărbați din Șura Mare, în vârstă de 27 și 36 de ani, au fost reținuți de polițiștii din Șelimbăr, fiind cercetați penal pentru lovire sau alte violențe. Incidentul a avut loc în noaptea de 13 iulie, în localitatea Hamba, unde, pe fondul unui conflict spontan, aceștia ar fi agresat un localnic. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar agresorii au fost plasați ulterior sub control judiciar pentru 60 de zile.

 

„La data de 17 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut doi bărbați, în vârstă de 27 și 36 de ani, ambii din localitatea Șura Mare, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În fapt, la data de 13 iulie a.c., în jurul orei 00:30, în timp ce se aflau pe strada Primariei din localitatea Hamba, pe fondul unui conflict spontan, aceștia l-ar fi agresat pe un localnic în vârstă de 36 de ani.

Persoana agresată s-a deplasat la Spitalul Județean Sibiu pentru acordarea de îngrijiri medicale. Având în vedere cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza probelor administrate, la data de 17 iulie a.c., cei doi bărbați au fost reținuți de către polițiști pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu. Ulterior, aceștia au fost prezentați unității de parchet competente, fiindu-le aplicată măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.”, transmite IPJ Sibiu

 

Comentariile sunt închise.