Ruxandra Cibu Deaconu: Avem o echipă valoroasă, dedicată sibienilor, și asta se vede și în Consiliul Local Sibiu
Ruxandra Cibu Deaconu, președinta Organizației Județene USR Sibiu și totodată, consilier județean, a mărturisit prin intermediul rețelelor de socializare că USR Sibiu are o echipă valoroasă, dedicată sibienilor, și asta se vede și în Consiliul Local Sibiu, unde Diana Mureșan, Ionuț Ghișe, Nelu Plesciuc și Raul Apostoiu și-au făcut datoria, ca de obicei, în ultima ședință din 2023 a CL.
Cel mai important proiect din ultima perioadă s-a încheiat cu un succes pe care îl vor resimți în primul rând toți cei care utilizează Tursib. Propunerea USR, făcută prin consilierii Ionuț Ghișe și Diana Mureșan, de rectificare a bugetului Tursib, astfel încât să fie plătite drepturile bănești ale șoferilor, iar frecvența și traseele autobuzelor să nu sufere, a fost soluția salvatoare pentru compania de transport.
Ne-am opus de la bun început reducerii traseelor și frecvențelor autobuzelor și acum avem confirmarea că am procedat corect, în interesul sibienilor.
Al doilea proiect în care am avut o poziție de echilibru, prin consilierul Ionuț Ghișe, este cel al taxei de speciale pentru amplasarea de terase în Piața Mare. Primăria dorește revenirea la valoarea de 2 lei/mp, adică valoarea din 2019. PNL se opune, printr-o poziție electorală cel puțin îndoielnică, bazată pe legăturile pe care le are cu unii proprietari de terase. USR este de părere că taxa aplicată teraselor trebuie actualizată, însă nu cu un proiect făcut pe genunchi, ci în urma unor analize care să nu pună pe picior de egalitate un meșter artizan cu un restaurant cu afaceri de milioane anuale. Din acest motiv, USR s-a abținut la acest proiect, astfel că PNL a convins FDGR să voteze aceeași valoare a taxei pentru terase, la 1 leu/mp.
O intervenție la fel de importantă din ședința CL din 27 decembrie a fost cea făcută de Diana Mureșan, care a pus întrebări incomode Primăriei Sibiu, pe tema noului PUG al orașului, care se lasă așteptat. S-au împlinit trei ani de la semnarea contractului, dar orașul nu are încă un Plan Urbanistic General așa cum ar fi normal. Serviciile de urbanism se mișcă foarte lent, sunt întârzieri mari în eliberarea documentelor cerute de cetățeni și de firme, iar acest contract a intrat într-o zonă crepusculară. „Când va avea Sibiul un PUG nou?” a întrebat Diana Mureșan, iar răspunsul secretarului Dorin Nistor a fost evaziv: „La sfârșitul anului viitor”. Asta înseamnă că mai avem încă un an în care vom funcționa cu vechiul PUG, expirat, asta dacă noul termen va fi respectat. Cel puțin am obținut promisiunea că vom fi invitați la noi discuții pe marginea noului PUG, în perioada următoare.
Consilierul USR Raul Apostoiu a intervenit în proiectul care propune înființarea de noi stații pe traseul de autobuz 22 și a propus înființarea suplimentară a două stații în zona Tropini, pentru cei care au locuiesc în această zonă și care sunt nevoiți să folosească mașinile personale pentru a se deplasa. Propunerea a fost aprobată și va fi implementată în perioada următoare, ceea ce înseamnă că serviciile Tursib vor fi disponibile și celor din această zonă a orașului.
Nu în ultimul rând, consilierul USR Ioan Plesciuc a atras atenția printr-o intervenție la finalul ședinței CL asupra distribuirii în comisii a proiectelor privind lucrările publice. Paradoxal, proiectele de lucrări publice sunt repartizate, pentru analiză, conform Deciziei Primarului, Comisiei de Buget, în loc să ajungă la comisia de specialitate. Poziția USR este una care susține interesul cetățenilor, cei care critică superficialitatea cu care sunt adoptate unele proiecte de lucrări publice, din cauza volumul mare de proiecte alocate Comisiei de Buget. Din acest motiv, USR a cerut realocarea tuturor proiectelor de lucrări publice către „Comisia de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură”, așa cum ar fi firesc. Așteptăm un răspuns pe marginea acestei solicitări, care sperăm să fie pozitiv.
Cu ajutorul sibienilor, de anul viitor vom fi mai mulți în Consiliul Local Sibiu și vom reuși să protejăm și mai bine interesele sibienilor. Noi, cei din USR, ne respectăm promisiunile făcute alegătorilor!

Comentariile sunt închise.