Ruxandra Cibu Deaconu: Când o mafie organizată se urcă într-un avion privat, devin amnezici

Senatoarea USR Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu critică dur social-democrații în contextul zborurilor cu avioane private și face o paralelă cu scandalul curselor Nordis. Cibu Deaconu îi acuză pe reprezentanții PSD că adoptă o atitudine duplicitară, criticând vacanțele sau întâlnirile altor politicieni, în timp ce trec sub tăcere propriile deplasări alături de oameni de afaceri și reprezentanți ai justiției.

„Pesediștilor le place numai cu avionul privat! Doar n-o să se murdărească de sărăcie cât plâng de mila sărmanilor.

Ciolacu, Grindeanu și cu Simonis n-au fost din întâmplare cu zborurile Nordis. Este ordin de partid – să prinzi o cursă specială plătită de cine are datorii la tine.
Gașca de la Mykonos care-a plecat cu jetul privat e și mai pestriță. Îl găsim pe bietul ministru al Muncii, Manole, care trebuia să-și revină undeva după ce-a bocit atâta pe umerii salariaților și ai pensionarilor.
Îi găsim pe Ponta, pe Bănicioiu, dar și pe judecătorul CCR Deliorga și pe președintele Tribunalului Constanța. Dreptate în ceruri precum și pe pământ!
Televiziunile pesediștilor au urlat când Miruță s-a dus într-o vacanță banală în Turcia, cu familia. Televiziunile pesediștilor au urlat când președinta CCR s-a întâlnit cu Bolojan ca să discute despre sediul instituției.
Dar când o mafie organizată se urcă într-un avion privat, devin amnezici. După episodul zborurilor Nordis, faptul că pesediștii continuă să se înghesuie cu afaceriști condamnați sau cu oameni din justiție într-un avion privat arată nu doar sfidare. Arată că se simt imposibil de atins!”, a transmis senatoarea USR Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu.

Comentariile sunt închise.