Ruxandra Cibu Deaconu: Este datoria noastră să-i susținem, să-i promovăm și să păstrăm în viață aceste afaceri locale, pentru că ele fac parte din orașul nostru, din județul nostru, ele ne ajută să creștem, să ne hrănim copiii sănătos și să dezvoltăm un Sibiu mai bun

Ruxandra Cibu Deaconu, consilier județean și propunerea USR Sibiu, pentru funcția de primar a Municipiului Sibiu, este unul dintre cei mai implicați oameni, care fac ceea ce fac pentru că simt și nu pentru a crește în ochii oamenilor. Ruxandra Cibu Deaconu a fost atentă la problemele cetățenilor încă din prima zi de mandat, reușind astfel să-și facă mulți prieteni, iar unul dintre aceștia este doamna Baciu, un producător local din comuna Marpod.

„Doamna Baciu este unul dintre oamenii care muncesc de dimineață în Piața Cibin. De fapt, împreună cu toată familia Baciu, muncește de când dau zorile și până seara târziu, în ferma din Marpod și la piață. E o muncă pe care puțini îndrăznesc să o facă, de obicei doar cei născuți la sat știu și pot să facă așa cum trebuie munca asta care pentru noi, ceilalți, înseamnă hrană de calitate, una care ne-amintește de copilărie. Ce fac ei este tradiție, este respect față de pământul pe care te-ai născut, este dorință de a dărui și celorlalți din ceea ce faci tu.

O cunosc pe doamna Baciu de când au deschis magazinul, sunt mai bine de cinci ani de-atunci, cred, și cumpăr cu plăcere de la ei, așa cum cumpăr de la cât mai mulți producători locali din Piața Cibin și din Piața Transilvania.

De când a aflat că m-am implicat în politică am început să discutăm, când avem timp, despre câte probleme sunt în lumea lor, a producătorilor agricoli, și mi-am dat seama încă o dată câtă nevoie au și ei, agricultorii, producătorii sibieni, de ajutorul nostru.

Este datoria noastră să-i susținem, să-i promovăm și să păstrăm în viață aceste afaceri locale, pentru că ele fac parte din orașul nostru, din județul nostru, ele ne ajută să creștem, să ne hrănim copiii sănătos și să dezvoltăm un Sibiu mai bun.”, a transmis Ruxandra Cibu Deaconu.

 

Comentariile sunt închise.