Ruxandra Cibu Deaconu: „Succesul proiectului CLARA se va vedea în numărul femeilor care ajung la timp la testare și prevenție”

Senatoarea USR Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu a participat la dezbaterea regională „Inițiativa pentru Sănătatea Femeii”, organizată la Consiliul Județean Sibiu, unde a fost discutat accesul la prevenție și screening pentru cancerul de col uterin și implementarea proiectului CLARA în comunități. Senatoarea a subliniat importanța implicării administrațiilor locale, medicilor de familie, asistenților comunitari, spitalelor și organizațiilor pentru ca programele de prevenție să ajungă efectiv la femeile din comunitățile vulnerabile.

„Un proiect bun devine cu adevărat valoros atunci când tot mai mulți oameni aleg să îl ducă mai departe.

Ieri, la Consiliul Județean Sibiu, am participat la dezbaterea regională „Inițiativa pentru Sănătatea Femeii”, dedicată accesului echitabil la prevenție și screening pentru cancerul de col uterin și implementării proiectului CLARA în comunități.

Pentru mine, miza rămâne aceeași: putem avea finanțare, programe bine construite și servicii gratuite, dar ele nu ajung singure la femeile care au nevoie de ele. Este nevoie de administrații locale, medici de familie, asistenți comunitari, spitale și organizații care să facă legătura dintre program și femeile din comunitățile vulnerabile.

Mă bucur că această discuție continuă la Sibiu și că proiectul CLARA adună tot mai mulți oameni în jurul aceleiași mize. Le mulțumesc doamnelor Daniela Cimpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu și Raluca Turcan pentru implicare și tuturor celor care au venit la masă cu experiență, întrebări și soluții concrete.

La final, succesul se va vedea într-un singur loc: în numărul femeilor care află la timp, ajung la testare și pot beneficia de prevenție, diagnostic și tratament.”, spune senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu despre întâlnirea de la Consiliul Județean Sibiu privind acest subiect.

Comentariile sunt închise.