S-a semnat contractul „Reabilitare și extindere rețele de apă și de canalizare în orașul Dumbrăveni, din județul Sibiu”
Luni, 27.06.2022, la sediul Operatorului Regional Apa Târnavei Mari a avut loc semnarea contractului ATM-CL-04: „Reabilitare și extindere rețele de apă și de canalizare în orașul Dumbrăveni, din județul Sibiu”, din cadrul proiectului major „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, județul Sibiu”.
Contractul are o valoare de 26.001.368,90 RON, la care se adauga TVA 4.940.260,09 RON. Durata prezentului contract este de 24 luni, de la data emiterii ordinului de începere a contractului și reprezintă durata de execuție a contractului.
Obiectul contractului constă în derularea unor lucrări de extindere și reabilitare rețele de alimentare cu apă și rețele de canalizare menajeră în orașul Dumbrăveni, județul Sibiu.
În sectorul apă sunt prevăzute lucrări de reabilitare și extindere a rețelei de distribuție apă potabilă, cu lungimea de L = 20.875,00 m.
Lucrările din sectorul canalizare din cadrul acestui contract constau în extinderea și reabilitarea sistemului de canalizare menajeră, cu lungimea de L=3.780,00 m.
Contractul face parte din, „Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, Județul Sibiu” (cod SMIS 137169), finanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 (POIM), cu o valoare totală de 700.258.507,21 RON (inclusiv TVA).
Finanțarea investiției se face astfel: 94% din fonduri publice nerambursabile, din care 85% Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, 13 % bugetul de stat și 2% bugetele locale. Contribuția Operatorului Regional la finanțarea investiției este de 6%.

Comentariile sunt închise.