Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu, aflat în subordinea Consiliului Județean Sibiu, este gazda unui exercitiu de pregătire a salvatorilor montani care vor interveni în acțiunile de salvare cu elicopterul în zona montană.
Exercițiul este organizat de către Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, împreună cu Inspectoratul General pentru Aviație, prin dispoziția Departamentului pentru Situații de Urgență, în perioada 23-
25.08.2022, în zona montană Rășinari și zona montană Porumbacu de Sus. La exercițiu vor participa salvatori montani din 11 județe / formații (Harghita, Brașov, Vâlcea, Cluj, Maramureș, Argeș, Bistrița, Alba, Dâmbovița, Lupeni, Sibiu)

Comentariile sunt închise.