„
Am organizat, în Parlamentul României, o întâlnire extrem de importantă și, în același timp, interesantă, pentru că ea a avut în centru tinerii din mediul rural. Prea mult au fost ignorați și prea puțin au primit din partea noastră, iar principalul efect al acestei indiferențe generale este faptul că tot mai puțini tineri aleg să rămână în mediul rural, iar cei care aleg asta sunt profund discriminați.Nu este primul eveniment organizat cu sprijinul a două asociații implicate în acest fenomen – Asociația Ring The Changes și Asociația pentru Dezvoltare Activă – și pot să spun că mă simt tot mai implicată în acest subiect, pentru care mă bucur că mi-au cerut sprijinul.
Am ascultat statistici aspre, neiertătoare, care spun adevărul: în prea multe comunități rurale din România, măsurile de protejare a sănătății mintale a tinerilor rămân un lux, nu un drept.
Dincolo de cifre, am ascultat oameni, tineri care au vorbit despre distanță, stigmat, lipsa specialiștilor, tăcere și singurătate. Despre cât de greu este să ceri ajutor atunci când ajutorul nu există, iar comunitatea te învață mai degrabă să taci decât să spui că suferi.
Tocmai de aceea, întâlnirea de astăzi a contat. Pentru că a fost despre tineri care nu au venit doar cu probleme, ci și cu propuneri. Cu luciditate, cu demnitate, cu acel tip de curaj care ar trebui să oblige instituțiile să nu mai privească în altă parte.
Esența raportului de cercetare pe care ni l-au prezentat spune totul despre această problemă: „Tinerii din mediul rural nu cer un lux, ci condiții minime pentru a putea cere ajutor la timp, fără rușine, fără costuri prohibitive și fără a depinde de un traseu birocratic sau de norocul de a întâlni persoana potrivită.
Pentru ca acest lucru să devină posibil, politicile publice trebuie să construiască un sistem de sprijin care este, în același timp, apropiat, credibil, coordonat și relevant pentru viața tinerilor din comunitățile rurale”.
Sănătatea mintală a tinerilor din rural nu este o temă secundară, aruncată la finalul agendei, ci este o urgență. Una tăcută, dar profundă. Și, uneori, tocmai urgențele tăcute fac cele mai mari ravagii.
Le mulțumesc organizatorilor, tinerilor din cele două asociații, care au avut curajul să transforme experiențe grele în propuneri concrete, coerente și realiste, pe care le-am preluat și voi începe să lucrez la ele împreună cu colegii din Parlament care au participat la această dezbatere.
Îmi place să cred că, odată ce vocea celor care trăiesc realitatea a ajuns în fața celor care fac politicile publice, există o șansă reală de schimbare.
Nu e târziu pentru decizii, resurse și responsabilitate. Pentru că ajutorul pe care îl primești atunci când îți este greu n-ar trebui să depindă de locul în care te naști.”, a transms Ruxandra Cibu Deaconu.
Comentariile sunt închise.