Sancționarea aleșilor care lipsesc nemotivat cu reținerea a 5% din indemnizație se va aplica pentru fiecare absență

Sancționarea aleșilor care lipsesc nemotivat cu reținerea a 5% din indemnizație se va aplica pentru fiecare absență, urmând să fie modificate în acest sens și regulamentele celor două Camere ale Legislativului.

„Parlamentul a adoptat propunerea PNL, ca absențele nemotivate să fie sancționate cu 5% din indemnizația brută pentru fiecare absență.

Cine chiulește, plătește!
În ciuda acestei măsuri, extremiștii din Parlament s-au chinuit să spună azi că nu e în regulă să fie prezenți la muncă! Recomand votanților lor să vizioneze înregistrarea lucrărilor din plenul de azi și să vadă cum oamenii pe care i-au votat s-au opus ideii de a fi prezenți în plen, la muncă adică!””, a transmis zilele trecute Raluca Turcan.

 

Plenul comun al Parlamentului a decis, marți, cu 337 voturi ‘pentru’, 10 ‘împotrivă’ și 51 de abțineri, modificarea Statutului senatorilor și deputaților, astfel încât parlamentarii care absentează nemotivat vor fi sancționați cu reținerea a 5% din indemnizație pentru fiecare zi de absență.

Potrivit textului adoptat, ‘neparticiparea la cel puțin o activitate parlamentară desfășurată în sediul Camerei Deputaților sau Senatului, după caz, în cadrul programului și ordinii de zi aprobate de Biroul permanent, se consideră absență nemotivată și are drept consecință reținerea a 5% din indemnizația lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepția motivării absențelor.

Comentariile sunt închise.