„Schimbă PET-ul cu biletul”. La Sibiu poți plăti cu deșeuri călătoria cu transportul în comun

Caravana „Schimbă PET-ul cu biletul” ajunge și în Sibiu. Trebuie să aduceți cinci deșeuri, fie PET-uri, doze de aluminiu sau sticlă și să le introduceți în aparatele de colectare din parcările unor supermarketuri. Nu doar că veți ajuta la reciclarea deșeurilor, dar veți beneficia și de două călătorii gratuite cu mijlocele de transport în comun.

Sibienii vor putea circula cu transportul public, plătind la schimb cu PET-uri și doze de aluminiu, în cadrul caravanei „Schimbă PET-ul cu biletul”. Campania va avea loc pe 22 octombrie, în parcările magazinelor Kaufland DN1, Comuna Șelimbăr 1A; Șos. Alba Iulia 42; Str. Lector 1-3 A și Str. Calea Surii Mari 37
Sibiul este ultimul oraș în care va opri anul acesta caravana #SchimbaPETulCuBiletul. Așa că vineri, pe 22 octombrie.Locuitorii din Sibiu care vor aduce 5 deșeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) la aparatele automate de colectare Tomra din parcările magazinelor Kaufland România din Sibiu, vor beneficia de două călătorii de autobuz.
Deșeurile pot fi aduse în cele 4 locații ale magazinelor #KauflandRomania din oraș, și anume pe: DN1, Comuna Șelimbăr 1A; Șos. Alba Iulia 42; Str. Lector 1-3 A și Str. Calea Surii Mari 37. Caravana Schimbă PET-ul cu biletul este o continuare a inițiativei inedite „Schimbă PET-ul cu biletul”, lansată la începutul acestei veri în Constanța, în premieră în România, de către Act for Tomorrow și Kaufland România, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în contextul programului Vinerea Verde.
Campania are atât obiectivul încurajării folosirii transportului public, cât și obiectivul de a promova colectarea și reciclarea deșeurilor care, pe lângă faptul că vor fi transformate în noi resurse, în acest context facilitează și accesul locuitorilor la transportul public.
Campania se derulează timp de 5 săptămâni, în fiecare vineri, în toate parcările magazinelor Kaufland din Iași, Timișoara, Buzău, Galați și Sibiu.

Comentariile sunt închise.