Școala Gimnazială „Aurel Decei” din Gura Râului, gazda Cercului profesorilor de istorie, la 50 de ani de la moartea lui Aurel Decei
Școala Gimnazială „Aurel Decei” din Gura Râului a fost, astăzi, gazda unei întâlniri a Cercului profesorilor de istorie din Zona Mărginimii Sibiului, eveniment dedicat comemorării a 50 de ani de la trecerea în neființă a marelui istoric, orientalist și diplomat Aurel Decei (24 aprilie 1976 – 24 aprilie 2026).
Întâlnirea a fost organizată de profesorul Dumitru Cîmpean și a reunit cadre didactice și elevi din mai multe unități de învățământ din zonă. Activitatea a avut un pronunțat caracter educativ și comemorativ, punând în valoare personalitatea celui care dă numele școlii din Gura Râului de peste două decenii.
În cadrul manifestării, elevi din Săliște, Cristian și Gura Râului au prezentat materiale realizate despre viața și activitatea lui Aurel Decei, au susținut momente artistice și au recitat poezii, aducând un omagiu reputatului istoric.
La eveniment au participat reprezentanți ai mai multor instituții de învățământ: Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” din Săliște, Școala Săcel, Școala Gimnazială Cristian, Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu” din Miercurea Sibiului, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” din Șura Mare, Școala Gimnazială Tilișca, alături de unitatea organizatoare.
Evenimentul a evidențiat importanța păstrării memoriei marilor personalități ale culturii române și rolul educației în transmiterea valorilor istorice către noile generații.

Comentariile sunt închise.