Școala Gimnazială Brateiu din Sibiu, beneficiară proiectelor PNRAS

Începând cu septembrie 2022, „PNRAS” a devenit un cuvânt des rostit de către cadre didactice, inspectori, secretari, contabili, autorități locale. Experiența acestor luni demonstrează că implementarea proiectelor cu fonduri din PNRAS este rezultatul unui efort comun, cu finalități îmbucurătoare și, mai ales, copii fericiți. Școala Gimnazială Brateiu din Sibiu, incluzând și structura Buzd, a urmărit, prin activitățile desfășurate, atingerea următoarelor obiective:
 Rezultate școlare îmbunătățite
Școala a atins acest obiectiv prin desfășurarea activităților remediale la disciplinele Limba română și Matematică, susținute de masă caldă, pentru a face viața de licean o realitate accesibilă fiecărui absolvent al clasei a VIII-a.
Tehnologie captivantă și interactivă
Cu ajutorul a două ecrane interactive, orele din cadrul acestei școli sunt acum distractive, transformând învățarea într-un „joc serios”.
Învățare pe tot parcursul vieții
Școala Gimnazială Brateiu a susținut conștientizarea importanței educației la orice vârstă, prin activități speciale.
Dezvoltare personală
Prin activități extracurriculare, precum pictură, jocuri și competiții sportive, această școală a oferit copiilor oportunitatea de a-și dezvolta încrederea în propriile forțe și abilitățile sociale. Excursiile le-au extins orizonturile și i-au învățat lecții care depășesc zidurile școlii.
Formare pentru cadrele didactice
Școala a investit în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, concentrându-se pe urmărirea progresului fiecărui copil și pe gestionarea situațiilor de bullying în învățământul preuniversitar.
Cu efort comun și iubire pentru copii, oamenii școlii au creat un mediu școlar de succes, cu profesori dedicați și copii fericiți. Sperăm ca această poveste să inspire și alte școli și comunități să continue să construiască un sistem educațional puternic și incluziv
Școala Gimnazială Brateiu din Sibiu, beneficiară proiectelor PNRAS

Comentariile sunt închise.