Consilierul local PSD Sibiu, Sebastian Forir, transmite un mesaj privind viitorul organizației social-democrate din municipiu, pe care îl vede legat de implicarea și pregătirea unei noi generații de tineri. Acesta vorbește despre necesitatea îmbinării experienței politice cu energia și ideile tinerilor și susține că social-democrația sibiană trebuie să le ofere acestora un rol activ în construirea organizației.
„Social-Democrația din Municipiul Sibiu are viitor!
Mă bucur când văd că acest viitor înseamnă tineri care aleg să se implice, să învețe, să nu stea deoparte!
În calitatea mea vremelică de președinte al Social Democrației din Municipiul Sibiu, sigur construim o organizație puternică, în care experiența celor care au dus greul (plăcuță, amenințări familie, înjurături, urmăriri) până acum să se întâlnească cu energia unei noi generații!
Politica nu trebuie făcută doar înainte de alegeri sau doar pentru funcții. Politica înseamnă comunitate, responsabilitate și oameni!
La Sibiu avem tineri pregătiți, cu idei, cu energie, tineri care au voie să se exprime liber, cu respect pentru oameni și pentru Sibiul drag nouă!
Avem obligația să le facem loc, să-i ascultăm și să-i pregătim. Ei au obligația să ducă mai departe ceea ce construim împreună.
Să fii tânăr! Să fii implicat! Să fii Social-Democrat!
Social-Democrația din Municipiul Sibiu merge înainte!
Personal susțin tineretul Social Democrat din Sibiu!
Cu drag și stimă pentru toți sibienii,
al dumneavoastră tânăr de vârsta a doua.
Același eu!
P.S. toți cei care dintr-o anumită uniune salvatoare, care acum se dau puțin respectuoși, personal le transmit că doar Dumnezeu iartă, eu rămân un păcătos lumesc care nu uit!
Social Democrația Municipiul Sibiu este reprezentată!
Tricolor, oameni, Sibiu!”, a transmis consilierul local PSD Sibiu Sebastian Forir.
Comentariile sunt închise.