Video – Senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu prezintă bilanțul activității din Parlament: 25 de inițiative legislative și proiecte pentru sănătate, educație și sport

Senatoarea USR de Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, și-a făcut public raportul de activitate pentru perioada septembrie–decembrie 2025, document în care prezintă principalele proiecte legislative, intervenții în plen și acțiuni desfășurate atât în Parlament, cât și în circumscripția Sibiu

Potrivit raportului, activitatea senatoarei s-a concentrat în special pe domeniile sănătății, educației, tineretului și sportului. În cele patru luni analizate, aceasta a fost inițiator sau semnatar al 25 de propuneri legislative, vizând teme precum calitatea apei potabile, interzicerea simbolurilor comuniste, digitalizarea administrației, combaterea violenței domestice, pierderea pensiilor speciale pentru condamnații pentru corupție sau prevenirea femicidelor

Un accent important a fost pus pe pachetul de legi din domeniul sportului, realizat în colaborare cu mai mulți parlamentari USR, care urmărește „să facă ordine în modul de finanțare, control și funcționare a cluburilor sportive finanțate din bani publici”.

În aceeași perioadă, Ruxandra Cibu Deaconu a adresat interpelări miniștrilor Muncii și Transporturilor, solicitând clarificări privind subvenționarea centrelor de reabilitare pentru persoane cu adicții și situația căii ferate înguste Sibiu–Agnita și Cornățel–Vurpăr

Raportul mai menționează numeroase intervenții în plen pe teme precum drepturile pacienților, controlul medical obligatoriu, transparența cheltuirii banilor publici în sport și încadrarea endometriozei ca grad de handicap. De asemenea, senatoarea a participat la evenimente parlamentare și conferințe dedicate sănătății mintale, combaterii violenței împotriva femeilor, infertilității și politicilor pentru tineri.

În plan local, activitatea a inclus întâlniri cu sindicatele din județ, sprijinirea unor proiecte educaționale și sportive, dar și inițiative pentru prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților.

„Am continuat proiectele dedicate sibienilor, ghidată de dorința de a moderniza România și de a oferi românilor o viață mai bună și copiilor noștri un viitor european”, se arată în documentul prezentat de senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu

Raportul complet de activitate este disponibil pe pagina oficială a senatoarei.

Comentariile sunt închise.