Senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu: „Ministrul Muncii ar trebui să demisioneze. Sistemul de pensii are nevoie de reformă profundă”

Senatul României a adoptat moțiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, cu sprijinul voturilor senatorilor USR. În urma votului, senatoarea USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, a atras atenția asupra problemelor structurale din sistemul public de pensii și a criticat guvernarea actuală.

„Acest vot arată cât de grave sunt problemele din sistemul de pensii din România și cât de mult au fost ignorați pensionarii. Nu este vorba doar despre derapajele recente ale ministerului condus de Simona Bucura Oprescu, care ar trebui să demisioneze, ci despre o istorie lungă de neglijență și inechitate, alimentată de guvernările succesive ale PSD și PNL”, a declarat senatoarea.

Ruxandra Cibu Deaconu a subliniat că actuala coaliție de guvernare este fragilă și lipsită de sprijin popular. În opinia sa, moțiunea adoptată este un semnal clar că PSD și PNL nu mai pot ignora nemulțumirile cetățenilor, în special ale celor care și-au dedicat întreaga viață muncii și care acum așteaptă un tratament echitabil din partea statului.

„Pensionarii nu cerșesc bani, ci doresc un sistem de pensii corect și responsabil, care să reflecte munca depusă de-a lungul anilor. Avem nevoie de reforme majore și sustenabile în acest domeniu. Este imperativ să eliminăm pensiile speciale, care dezechilibrează profund bugetul de asigurări sociale”, a adăugat senatoarea USR.

În final, reprezentanta USR a reiterat angajamentul partidului pentru construirea unui sistem de pensii echitabil, sustenabil și lipsit de privilegii nemeritate.

Comentariile sunt închise.