Senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu: „România a pierdut un milion de oameni în ultimul deceniu din cauza scăderii natalității”
Senatoarea USR de Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, trage un semnal de alarmă privind declinul demografic al României, subliniind că în ultimii zece ani, țara a pierdut aproape un milion de oameni doar ca efect al scăderii natalității.
„Asistăm la o veritabilă prăbușire a ratei nașterilor, și asta nu de ieri, de azi, ci de 30 de ani. Românii nu mai vor să-și formeze o familie, pentru că sunt preocupați de asigurarea condițiilor minime de trai, au 2–3 joburi, sunt bolnavi, sunt stresați de viitor. Femeile nu mai au încredere că pot crește în siguranță un copil în România”, a declarat senatoarea.
Aceasta a participat, alături de secretarul de stat din Ministerul Muncii, Silvia Dinică, la dezbaterea „Natalitatea, încotro?”, desfășurată în cadrul Comisiei de Sănătate a Senatului României.
„Educația nu mai joacă aproape niciun rol în deciziile tinerilor, iar ei sunt lăsați în voia destinului de statul român, de politicieni, de sistemul de sănătate. Vestea proastă este că în ultimii ani s-a făcut prea puțin, aproape deloc. Vestea bună este că încă mai există oameni preocupați, cu idei și cu dorința de a schimba ceva în această direcție și sper să găsească sprijinul necesar. Pe al meu îl vor avea necondiționat.”
Ruxandra Cibu Deaconu susține că este nevoie urgentă de un plan național coerent, axat pe sănătate, educație și politici de muncă, care să genereze efecte pe termen lung asupra natalității.
„O țară fără copii este o țară care dispare, încet-încet, până când va rămâne doar un ținut pustiu. Cred că putem face cu toții mai mult pentru a stimula tinerii să-și asume creșterea unui copil, dar, mai ales, trebuie să existe un plan bine gândit la nivel național.”
Senatoarea a subliniat că abordarea actuală a statului este una pasivă și că este timpul pentru măsuri concrete care să răspundă realităților sociale, economice și emoționale ale familiilor tinere din România.

Comentariile sunt închise.