Senatoarea USR Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu atrage atenția asupra creșterii problemelor de sănătate mintală în rândul tinerilor
Ruxandra Cibu Deaconu semnalează nevoia urgentă de măsuri concrete pentru sprijinirea sănătății mintale a tinerilor, în contextul unei presiuni sociale tot mai ridicate. Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului „Împreună pentru sănătatea mintală: viziune și perspective”, organizat la Palatul Parlamentului cu sprijinul Comisiei de Sănătate a Senatului, din care aceasta face parte.
Potrivit senatoarei, creșterea numărului de tineri care solicită sprijin psihologic nu indică o problemă la ei, ci la mediul în care aceștia au fost nevoiți să se dezvolte. Stresul cotidian, volumul exagerat de informații, presiunea școlară, competiția permanentă, bullyingul – inclusiv cel online – și oboseala emoțională sunt factori care afectează profund echilibrul psihic al generațiilor tinere.
Situația este și mai gravă în mediul rural, unde accesul la servicii psihologice este aproape inexistent, costurile sunt ridicate, drumurile lungi, iar stigmatizarea îi descurajează pe mulți să ceară ajutor. Consecințele sunt vizibile: izolare, abandon școlar, consum de substanțe.
Ruxandra Cibu Deaconu subliniază că tinerii transmit constant mesaje prin propriile lor canale și cer trei lucruri esențiale:
acces real la consiliere psihologică,
profesori și părinți pregătiți să identifice suferința emoțională,
acceptare și implicare în deciziile care îi privesc direct.
„Sănătatea mintală a tinerilor nu este doar responsabilitatea psihologilor, ci a întregii comunități – familie, școală, autorități”, afirmă senatoarea.
Ea subliniază că, pentru a avea generații viitoare mai pregătite și mai echilibrate, este nevoie ca tinerii să fie sprijiniți astăzi, priviți ca parteneri și tratați cu respect.

Comentariile sunt închise.