Senatoarea USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu: Promit că voi încerca să fiu un ambasador al șahului

Senatoarea USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, promite să fi un ambasador al șahului în Parlamentul României.
„Șahul a fost dintotdeauna nu doar un sport, ci și o activitate care le deschide mintea celor mici, le stimulează atenția, gândirea analitică, spiritul de competiție, indiferent de drumul pe care și-l aleg în carieră și în viață. Și mai e ceva important despre șah, în contextul zilelor noastre. Șahul le oferă copiilor o alternativă mult mai utilă, mai sănătoasă de petrecere a timpului liber, în locul nelipsitelor ecrane de telefon și televizor.
Cu aceste lucruri în minte, am acceptat cu mare interes întâlnirea cu Vlad Ungureanu, președintele Asociației Șah în Școală și al Clubului Sportiv Gambitul Damei din Iași. Vlad a lucrat timp de 16 ani în Federația Română de Șah și opt ani pentru Federația Mondială de Șah, având o experiență uriașă în lumea șahului. Anul trecut, proiectul lui Șah în Școală a câștigat premiul I la Gala Societății Civile, secțiunea educație și învățământ, ceea ce înseamnă că a fost validat deja.
Acesta este exact motivul întâlnirii noastre, pentru că Vlad mi-a cerut ajutorul astfel încât să reușim să ducem șahul în școlile din Sibiu. Șahul poate fi materie opțională și astfel să devină accesibil tuturor copiilor care vor și sunt interesați de acest sport al minții. Recunosc că m-a atras din prima clipă acest proiect și, din acest motiv, mi-am asumat să mă ocupt de cât mai multe întâlniri cu reprezentanții școlilor din oraș și din județ. Vreau să le explicăm tuturor celor cu putere de decizie cât de benefice ar fi aceste ore pentru copii. Și sunt sigură că vom reuși.
Cluburile de șah sunt puține, iar accesul la ele este, de multe ori, obstacolul care îi face pe micuți să renunțe. O oră de șah opțională în școlile sibiene ar fi ocazia extraordinară pentru elevi de a începe sau de a continua o pasiune atât de frumoasă.
Îi mulțumesc pentru încredere și Corinei Moldovan, președinta clubului de șah Logismart, maestră internațională a șahului, prezentă și ea la întâlnire și o mare susținătoare a proiectului Șah în Școală. Le promit celor doi că voi încerca să fiu un ambasador cât se poate de convingător al proiectului lor, în așa fel încât să avem cât mai mulți copii sibieni practicanți ai șahului și, de ce nu, viitori maeștri internaționali.”, a transmis Ruxandra Cibu Deaconu.

Comentariile sunt închise.