Senator AUR: „Opriți măcelul bugetar! Românii nu mai pot plăti prețul incompetenței”

Senatorul AUR de Sibiu, Luminița Păucean-Fernandes, a lansat un atac dur la adresa actualei coaliții de guvernare, în cadrul declarației politice susținute în ședința Senatului din 18 februarie 2026, intitulată „Opriți măcelul bugetar! De la spitalele lăsate fără medici, la economia pusă pe butuci: Românii nu mai pot plăti prețul incompetenței voastre!”.

Parlamentarul susține că România se află într-un moment critic din punct de vedere economic, invocând recentul raport al agenției de rating Fitch Ratings, care ar semnala riscul retrogradării țării în categoria „junk”. În opinia senatorului, măsurile de austeritate și lipsa unei viziuni economice coerente ar împinge România spre o criză profundă.

Criticile au vizat atât actuala guvernare, cât și conducerea statului. Luminița Păucean-Fernandes a afirmat că, sub mandatul președintelui Nicușor Dan, scenariile economice negative invocate anterior în spațiul public ar fi devenit realitate, iar presiunea fiscală asupra populației ar fi crescut considerabil.

Totodată, senatorul AUR a acuzat Executivul condus de premierul Ilie Bolojan de intenția de a reduce cheltuielile din sistemul sanitar, susținând că veniturile medicilor și ale asistenților sunt puse sub semnul întrebării într-un context deja marcat de deficit de personal medical și subfinanțare cronică.

În declarația sa, parlamentarul a criticat și lideri ai PSD, printre care Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Claudiu Manda, acuzând partidul că mimează opoziția în timp ce susține măsuri precum înghețarea pensiilor și creșterea poverii fiscale.

Senatorul a susținut că România a înregistrat un deficit bugetar ridicat și a criticat modul în care au fost gestionate fondurile publice în ultimii ani. În acest context, AUR nu ar susține actuala coaliție și ia în calcul susținerea unei guvernări interimare care să organizeze alegeri anticipate.

„Este timpul ca Sănătatea și Educația să redevină priorități naționale, nu monedă de schimb în negocieri de partid”, a transmis Luminița Păucean-Fernandes în plenul Senatului.

Comentariile sunt închise.