După ce toate cele 4 amendamente la bugetul de stat, pe care senatorul sibian, Claudiu Mureșan, le-a depus în legătură cu drumurile din județul Sibiu, au fost respinse, acesta a promis că va face o vizită DRDP Direcția Regională Drumuri și Poduri-Brașov pentru a vedea daca proiectele așteptate de cetățenii județului sunt sau nu pe lista Ministerului Transporturilor. Ceea ce s-a și întâmplat zilele trecute, iar concluzia întrevederii a fost postată pe pagina de Facebook a senatorului:
Și dacă tot mi-am început ziua pe drumurile naționale, am încheiat-o la Consiliul Județean Sibiu, cu discuții despre drumurile județene.Lucrurile arată cam așa (și așa):– cele doua proiecte de modernizare a DN14, respectiv DN14A Mediaș – Târnaveni și DN14B, Copșa Mică – Țapu, nu au șanse să fie implementate în 2023 pentru că nu exista nici măcar expertiză tehnică realizată și….nici bani care să susțină aceste proiecte. Proiectele sunt prinse în lista transmisă de către DRDP către CNAIR, dar șansele să vedem sectoarele de drum național modernizate anul acesta sunt nule.– Varianta Ocolitoare Sibiu Sud este încă într-o fază de început, respectiv se lucrează la avizare studiu de traseu, sunt multe contestații și încă nimeni nu știe cu ce banii va fi finanțat acest proiect. Mai e mult până departe, așa că nu vă așteptați prea curând să circulați pe aceasta.– Varianta Ocolitoare a Muncipiului Mediaș este un proiect care pare să fie pe drumul bun. În sfârșit, aș zice, dar mai am răbdare. DPDR a avizat proiectul acum 3 săptămâni, se așteaptă acordul de mediu, banii pentru proiectare sunt aprobați prin POIM, iar cei pentru execuție prin POT (da, Uniunea Europeană ne face drumurile!). Conform protocolului încheiat, CNAIR a predat spre derulare acest proiect Primăriei Mediaș, iar la începutul anului 2023 vor începe lucrările de proiectare. Da, sunt bani aprobați, așa că avem și așteptări!De la Consiliul Județean Sibiu am aflat că cele doua sectoare de drum județean pentru care am depus amendamente, respectiv DJ151 A Dumbrăveni – Sântioana și DJ151 B Dumbrăveni – Cund sunt pe lista conducerii județene…Problema este însă că lista cu pricina conține lucrări evaluate la aproape 40 milioane lei, dar pentru care exista finanțare de doar 20 milioane lei.Așa că, mai multă răbdare și….mai puține speranțe. Așa, cam de 50%, ca să par optimist.


Comentariile sunt închise.