Senatorul Claudiu Mureșan: Îi cer ministrului Virgil Popescu să îmi comunice care este strategia Ministerului Energiei pe tema producției de gaze on-shore
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, i-a sfătuit pe români să fie mai economi când vine vorba de energie, precizând că și el închide lumina atunci când iese dintr-o anumită cameră. În urma acestor afirmații senatorul sibian USR, Claudiu Mureșan, consideră că este nevoie de o creștere a capacității de extracție a gazelor nu numai în off-shore, creștere care să contribuie la reducerea inflației, reducerea prețurilor la gaze și la îmbunătățirea creșterii economice. Din aceste considerente, senatorul sibian îi cere ministrului Virgil Popescu să spună care este strategia Ministerului Energiei pe tema producției de gaze on-shore și ce plănuiește să facă ministerul pe care îl conduce pentru a debloca proiecte de exploatare care păreau promițătoare, dar pe care nu se mai întâmpla acum nimic.
Exploatările de gaze din Marea Neagră sunt de mare ajutor, însă producția on-shore trebuie să fie, de asemenea, un domeniu gestionat corect și coerent de Guvern.Îi cer ministrului Virgil Popescu să îmi comunice care este strategia Ministerului Energiei pe tema producției de gaze on-shore și ce plănuiește să facă ministerul pe care îl conduce pentru a debloca proiecte de exploatare care păreau promițătoare, dar pe care nu se mai întâmpla acum nimic. Industria de servicii destinate pieței de prospecțiuni și exploatare a gazelor este la un minim istoric și suferă puternic de pe urma politicilor împiedicate ale Guvernului.Interpelarea este scrisă.România are indiscutabil unele oportunități și poate, dacă se mobilizează într-un mod lucid și echitabil, să surmonteze costul șocului actual și să continue să realizeze progrese economice și sociale durabile.Pentru asta, însă, e nevoie de seriozitate și competență, de profesionalism și idei în echipa de management național.Altfel, iar va veni, pe neașteptate, vremea rece și iarăși ne va surprinde cu facturi imense la utilități. (a transmis Claudiu Mureșan prin intermediul paginii sale de Facebook)




Comentariile sunt închise.