Senatorul Claudiu Mureșan și președintele ACoR Sibiu, Valentin Ivan, impresionați de refugiații ucraineni minori care au ajuns pe „Tărâmul Tuberozelor”
Suferința ne unește. Cu toate că, românii și ucrainenii nu vorbesc aceeași limbă, poporul nostru a sărit în ajutorarea vecinilor și le-au dechis ușa casei încă din primele zile de când au izbucnit conflictele dintre Ucraina și Rusia. Sibienii cu mic cu mare s-au mobilizat și i-au primit pe refugiații ucraineni, cărora le-au oferit mâncare, un pat cald, dar și o vorbă bună sau o îmbrățișare. De această primire au parte de câteva zile în localitatea Prod și 28 de copilași din Kiev, care alături de înghijitoarele orfelinatului în care se aflau, au fugit din calea războiului.
Cei 28 de copilași au fost primiți cu brațele deschise de cetățenii din localitatea sibiană, Prod. Pentru ei „acasă” este Casa Parohială a Bisericii Evanghelice, iar localnicii le gătesc zilnic. Ucraineni și români învață să conviețuiască împreună pe „Tărâmul Tuberozelor”, deoarece cei mici nu au unde să plece, iar pentru a lupta ca să își apere țara sunt prea mici. Trăiesc alături de prozeni și speră ca într-o zi să revină pe meleagurile natale. Dar până va veni acea zi, se bucură de iubirea, compasiunea, grija și atenția celor care îi vizitează. Recent, micii oaspeți ai comunei Prod au fost vizitați de senatorul Claudiu Mureșan și de președintele ACoR Filiala Sibiu, Valentin Ivan (primarul comunei Sadu)

„Am avut parte de lucruri frumoase și emotionate la Prod. Am primit vizita domnului senator Claudiu Muresan care a adus bunătăți celor mici și va susține masa de prânz o dată pe săptămână, dar și a prietenului nostru Valentin Ivan, primarul comunei Sadu, care a venit și el 1încărcat” de cadouri. De asemenea, colegul nostru Ioan Kerekes a donat și sacrificat un porc din gospodăria proprie pentru ca masa de prânz să fie bogată, iar copiii din Ucraina să poată gusta bunătățile noastre. Mulțumim OAMENI minunați!”, a scris Nicu Lazăr, primarul comunei Hoghilag pe contul său de Facebook.

Senatorul USR, Claudiu Mureșan, a rămas impresionat de cei 28 de copilași și pentru a veni în sprijinul lor, le va sponsoriza într-una din zile masa de prânz. „28 de copii dintr- un orfelinat din Kiev au fost primiți în casa parohială din satul Prod. Pentru cei care nu știu, satul Prod are 150 locuitori, nu mai mult. Acum toți dau o mână de ajutor să-i facă pe copii și pe cele două îngrijitoare care- i însoțesc să se simtă bine-veniți, ca acasă. M-am alăturat și eu eforturilor comunității locale, primarului Nicu Lazar, și le-am dus copiilor prânzul, jucării și dulciuri.
Restul este dincolo de cuvinte. Nu contează ce a fost scris în povestea ta până acum, contează cum umpli restul paginilor care urmează, acesta este mesajul scris pe peretele casei parohiale. Să scrieți numai fapte bune!”, este mesajul senatorului Claudiu Mureșan.

De asemenea, printre cei care s-au întâlnit cu cele 28 de suflete ucrainene, l-am întâlnit și pe Valentin Ivan, primarul comunei Sadu și, totodată, președintele ACoR Filiala Sibiu. Acesta s-a jucat cu cei mici, a povestit cu ei și a încercat să le readucă zâmbetul pe buze. „M-a încercat un sentiment aparte, izvorât din deschiderea manifestată de ei și de unitatea grupului. Când îi priveam cum își puneau singuri ciorbă, observam pe fața lor acea umbră de supărare determinată de conștientizarea faptului că nu au venit în vacanță, ci au fugit din calea războiului și nu știu când și cum se vor întoarce în centrele familiale din țara lor natală. Remarc solidaritatea comunității și al autorităților, oameni cu suflet mare care le oferă toate condițiile de conviețuire. Faptul că sunt fără părinți, că simt acea căldură sufletească de care au mare nevoie îi determină să se manifeste deschis, dau și primesc în același timp o iubire pierdută și acum dezrădăcinată de acest moment. S-au integrat și acomodat foarte bine, datorită modului exemplar în care comunitatea îi găzduiește. Îi felicit pe toți cei care sunt implicați în acest demers.”, ne-a mărturisit și Valentin Ivan.




Comentariile sunt închise.