Senatorul Claudiu Mureșan: Ultimul proiect depus de mine în acest mandat a primit ok-ul Consiliului Legislativ și al Consiliului Economic și Social, iar astăzi, senatorii din Comisia pentru buget din Senatul României au dat aviz favorabil acestei propuneri legislative

Ultimul proiect depus de senatorul Claudiu Mureșan în acest mandat a primit ok-ul Consiliului Legislativ și al Consiliului Economic și Social, iar astăzi, senatorii din Comisia pentru buget din Senatul României au dat aviz favorabil acestei propuneri legislative.

„Mă bucur tare pentru că asta înseamnă că membrii celor două instituții, si senatorii din Comisia de buget, au fost de acord cu propunerea mea care spune că toți tinerii orfani, care ies din plasament, și care urmează o formă de învățământ, sau sunt angajați, până la vârsta de 26 de ani, trebuie să aibă dreptul la indemnizații prevăzute de art. 129 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, fără discriminare.

În prezent, doar tinerii care au împlinit 18 ani și au ieșit din plasament, începând cu octombrie 2023, când a intrat în vigoare modificarea legii 272/2004, pot alege între continuarea măsurilor de protecție specială, sau primirea unei indemnizații lunare, până la 26 de ani.

Este normal ca toți tinerii instituționalizați și orfanii care împlinesc 18 ani și doresc să-și continue studiile, sau să se angajeze, să primească același sprijin din partea statului român, până la 26 de ani, fără nicio excepție.

Scopul proiectului este de a elimina lacuna legislativă actuală, care împiedică acordarea acestor indemnizații tuturor orfanilor care îndeplinesc condițiile legate de studii sau încadrarea în muncă la ieșirea din sistemul instituționalizat.

Constituția României este clară: cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminare.

Eu nu voi mai în Parlament, în următoarea legislatură, ca să îmi susțin propunerea legislativă, dar sper din suflet ca toți cei care vor analiza și “judeca” acest proiect să fie de acord cu el și să facă dreptate copiilor afectați de lacuna legislativă prezentată.”, transmis senatorul PSD Sibiu, Claudiu Mureșan.

Comentariile sunt închise.