Senatul a votat în unanimitate legea care-i va proteja pe contribuabili de greșelile statului

Cei 112 senatori prezenți la ședința de ieri a Senatului au vot în unanimitate proiectul legislativ inițiat de Claudiu Mureșan, Anca Dragu și Narcis Mircescu, proiect care îi va proteja de sancțiuni pe contribuabilii care nu depun declarațiile fiscale la termen, din cauza problemelor tehnice sau de altă natură, imputabile autorităților.
„Proiectul aduce normalitate în relația dintre contribuabil și stat, căci contribuabilii nu vor mai plăti amenzi aiurea, din cauză că serverele ANAF-ului au picat exact în perioada de depunere a declarațiilor, că noile tipuri de declarații nu au fost puse la dispoziția publicului sau că platformele de încărcare s-au blocat. În același timp, și autoritățile vor avea timp să gândească de două ori și să facă o dată și bine, fără să fie puse în situația de a finaliza contra-cronometru aplicații complexe, riscând să creeze erori de sistem. Condiția pe care trebuie să o îndeplinească contribuabilii ca să scape de amenzi este să depună în termen de 30 de zile calendaristice aceste declarații.
De asemenea, proiectul aprobat de Senat abrogă prevederea potrivit căreia ANAF poate sancționa contribuabilul care nu își depune declarațiile la termenul legal, prin excepție de la regula generală impusă prin OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în termen de 5 ani de la săvârșirea faptei. Inițiativa merge acum la Camera Deputaților, care este forul decizional.”, transmite senatorul Claudiu Mureșan.

Comentariile sunt închise.