Un echipaj SMURD cu medic din cadrul ISU Sibiu a intervenit de urgență în Parcul Sub Arini din municipiul Sibiu pentru acordarea asistenței medicale unui bărbat căzut de pe trotinetă.
„La sosirea forțelor, bărbatul se află în stop-cardio respirator și i s-au aplicat manevrele de resuscitare.
Din fericire acesta a răspuns manevrelor și a fost transportat de urgență la UPU Sibiu în stare de inconștiență și cu un traumatism cranio cerebral grav.”, transmit reprezentanții ISU Sibiu.
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sibiu efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor în care un bărbat de aproximativ 50 de ani, în timp ce conducea o trotinetă electrică, a căzut pe o alee din Parcul Sub Arini.

Comentariile sunt închise.