Sibiu | Două femei au furat 8.000 de lei dintr-un bagaj lăsat nesupravegheat

La data de 18 ianuarie, în jurul orei 15,30, un bărbat a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras suma de 8.000 de lei aflată într-un bagaj lăsat nesupravegheat pentru scurt timp pe strada 9 Mai din municipiul Sibiu.

În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, Biroul de Investigații Criminale, s-a constituit un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de furt, iar în urma investigațiilor efectuate de către polițiști, s-a reușit identificarea a două sibience, în vârstă de 45, respectiv 50 de ani, bănuite de săvârșirea faptei.
Mai mult decât atât, în cursul acestei dimineți, cele două femei s-au prezentat la sediul Poliției Municipiului Sibiu unde au returnat suma de 7.800 de lei.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a celor două persoane.

Comentariile sunt închise.